6 februarie 2012 EvenimentSoția noului premier a obținut venituri de 170.000 de euro din consultanță medicală acordată grupului OMVde consultanță medicală pentru care a primit 356.000 de lei (85.000 de euro). Radu Racu
13 decembrie 2012 EvenimentTreizeci și trei de persoane trimise în judecată într-un dosar care vizează rețete medicale false, medicul prescrind în mod constant numeroase rețete false cu valoarea compensată. Roxana Alexe - Mediafax
14 octombrie 2010 EvenimentAdrian Vasilescu: E foarte grav că din cauza crizei nu mai vorbim în spațiul public de adoptarea EuroIn primul rând, un lucru grav care se întâmplă în România este că de când a venit criza am început să nu ne mai uitam la ținta noastră de trecere la euro. Radu Racu
23 august 2009 EvenimentProprietarii pensiunilor de la munte sunt la limita supravietuirii: profit zero si grad de ocupare de sub 50%„Daca anul trecut aveam un grad de ocupare mediu de 80% anul acesta avem doar 40% din cauza faptului ca au venit mult mai putini turisti in sejururi. Mirabela Tiron
17 octombrie 2011 EvenimentȘerban Huidu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgență București, la unitatea sanitară urmând să ajungă soția sa și bona celor doi copiiCei trei vor fi supuși la Spitalul Universitar de Urgență București unor noi investigații medicale, chiar dacă ei au stabilit un diagnostic la unitatea sanitară brașoveană unde au fost Mediafax
26 septembrie 2004 EvenimentConstantinescu l-a lansat pe Milut la PresedintieMarian Milut are 49 de ani, este presedinte al UNPR, al Consiliului de Administratie al SC Prefab SA, precum si al SC Romerica International SRL. Ziarul Financiar
29 martie 2009 EvenimentMedicii de familie nu vor sa semneze contractul pe 2009Medicii de familie spun ca nu vor semna contractul-cadru aferent acestui an in forma actuala si asteapta negocierile cu reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS Ioana David
17 octombrie 2012 EvenimentMedicii din dosarul rețetelor au prejudiciat interesele pacienților, urmărind câștiguriCei doi medici arestați sâmbătă în dosarul rețetelor false au prejudiciat interesele pacienților, urmărind obținerea de foloase materiale, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol Departamentul Eveniment
21 aprilie 2009 EvenimentAr trebui ca medicii sa castige cat un conferentiar universitar?Functii precum cea de medic primar, profesor cu grad I de liceu si vechime de 6-10 ani si cea de referent superior vor deveni repere de ierarhizare. Alina Pahoncia
11 iulie 2012 EvenimentMedicii au scris peste 8.500 de rețete în sistem electronicMedicii au prescris peste 8.500 de rețete în sistem electronic în intervalul 2 – 10 iulie, primele zile de funcționare pentru acest proiect care se ridică la aproximativ 10 mil. euro Ioana David