24 noiembrie 2011 EvenimentSeminar ZF: În real estate s-a oprit declinul. De unde poate reveni creșterea? Nu avem nici apartamente destule, nici clădiri de birouri sau administrative. Cerere este, dar problema e prețulla care a fost achiziționat terenul”, a mai spus Negoescu, cel care alături de arhitecții de la Westfourth au proiectat clădiri de birouri precum Nusco Tower, City Gate sau Sema Gabriel Razi
9 decembrie 2013 EvenimentPremierul Ponta face un pas înapoi și lasă motorina fără acciza de 7 eurocenți încă trei luniPonta a precizat că ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficiali ai Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional pe această temă Bogdan Alecu
10 decembrie 2012 EvenimentCe cer oamenii de afaceri de la cei care vor forma GuvernulFITCH: După alegeri, deciziile vor fi luate mai ușor; se pune problema consultării pe teme importante Rezultatul alegerilor ar putea conduce la un proces mai eficient de luare a deciziilor Mirela Turlan
9 septembrie 2010 EvenimentLungul drum până la reținerea lui Sorin Ovidiu VântuEl i-a reproșat lui Băsescu că a uitat că în anii 2000 își dădeau întâlnire în parcările din comuna Corbeanca pentru că actualul președinte se temea de oamenii lui Adrian Năstase. Iulian Anghel
12 ianuarie 2011 EvenimentFMI: Datoria externă a României explodează la 82% din PIB, dar nu ne temem că nu ne luăm banii înapoiDe asemenea, Fondul se teme că Guvernul nu va reuși să controleze cheltuielile din sectorul de sănătate, care până acum au derapat în mod constant. “Autoritățile va trebui să Razvan Voican
15 februarie 2010 EvenimentCat de vulnerabila este Romania la criza din GreciaBancile au depozite care trebuie restituite si au credite de incasat si de aceea nu ne este teama de o eventuala retragere de pe piata”, a comentat Vasilescu pentru ZF. Claudia Medrega
25 octombrie 2011 EvenimentLună de foc pentru Guvern: cum se va feri România din fața taifunului care se apropie?Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit ieri cu șeful Comisiei Europene Manuel Durão Barroso pe tema absorbției fondurilor. Iulian Anghel
29 martie 2010 EvenimentSeful FMI, cel mai mare creditor al Romaniei, vine la BucurestiLa Academia de Studii Economice va sustine o prelegere pe o tema similara cu cea sustinuta ieri la Varsovia privind perspectivele pentru regiune dupa criza financiara globala. Claudia Medrega
13 februarie 2014 EvenimentJuriștii caută echilibrul în legea insolvenței. Cum poate fi redus numărul de fraude fără a lichida afacerile care pot redeveni viabile?Au rămas doar câteva puncte care au născut discuții“, a declarat ieri Robert Cazanciuc, ministrul justiției, în cadrul evenimentului cu tema „Noul cod al insolvenței. Cristi Moga
10 noiembrie 2026 EvenimentCe a răspuns în scris Comisia Europeană la întrebarea ZF: „Așa cum guvernele țărilor nu lasă la latitudinea județelor/ regiunilor construcția de autostrăzi, când va construi în mod direct Comisia Europeană o linie de cale ferată de mare viteză de la Bruxelles la București care să lege vestul de estul UE?“Ieri, cele două întrebări pentru care „s-a convenit” au fost puse de aceasta data cu publicatii cu greutate, Libertatea și una de TVR, ambele pe tema securitatii la granita. Mădălina Dediu Panaete