2 aprilie 2012 EvenimentCompania CFR: Cinci trenuri sunt afectate de greva spontană, protestul nu este justificatDe asemenea, în Gara Dornești este oprit trenul Inter-Regio Dornești-Iași. Mediafax
6 februarie 2012 EvenimentNilaș, BT Securities: Ofertele statului pe bursă vor fi cel mult întârziateEl mai spune că mediul politic nu are un efect determinant asupra cotațiilor de pe bursă, principalul lucru la care se uită investitorii fiind ce se întâmplă pe plan internațional și Adrian Cojocar
30 ianuarie 2012 EvenimentPreședintele Băsescu se întâlnește marți la Cotroceni cu delegația FMI, CE și BMÎntr-o conferință de presă susținută în luna noiembrie, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană Mediafax
1 iunie 2012 EvenimentCășuneanu și judecătorul Costiniu - închisoare cu suspendare. Locic și Senatorul Voicu, cu executareCostiniu, fost președinte al Secției civile și de proprietate intelectuală a ICCJ, este judecat pentru complicitate la trafic de influență, Costel Cășuneanu, asociat la SC PA&CO Internațional Lucia Efrim - Mediafax
22 mai 2006 EvenimentCresterea economica: 5,5% in 2006, considera UniCreditAstfel, cresterea preturilor administrate si a accizelor, care se aduna la scumpirea produselor alimentare si la preturile ridicate ale petrolului pe pietele internationale vor scoate Ziarul Financiar
19 iunie 2006 EvenimentFMI isi aduce un nou reprezentant la Bucuresticonditii, relatia cu FMI urmeaza sa se reduca la asistenta tehnica pe care Fondul va continua sa o acorde autoritatilor, precum si la evaluarile periodice pe care institutia internationala Razvan Voican
14 decembrie 2005 EvenimentDeclinul cresterii economice, cauzat de industria prea "lenesa"Prognoza (CNP), industria a evoluat slab anul acesta din trei motive: inundatiile, liberalizarea comertului, si preturile ridicate pentru petrol si gaze naturale pe pietele internationale Mihai Bobocea
26 ianuarie 2006 EvenimentCoface vede economia romaneasca cu ochi mai buniEl spune ca majorarea rating-ului de tara in categoria A4 va spori accesul pe pietele internationale si limitele de credit ale companiilor romanesti pentru credite comerciale de la Liviu Chiru
5 mai 2008 EvenimentFMI: Politica fiscala este prociclica si orientata doar pe termen scurtRecent, la aceasta s-a adaugat si inrautatirea mediului extern, dupa turbulentele care au zdruncinat pietele financiar internationale. “Politicile fiscala si de venituri au avut Liviu Chiru
9 octombrie 2008 EvenimentCriza financiara a dus la scaderea valorii companiilor romanesti cu 50%#8211; un bancher, un economist, un antreprenor, un investitor, un administrator de fonduri mutuale si un director de companie – intr-o discutie pe tema crizei financiare internationale Cristina Stoian