5 octombrie 2026 EvenimentSe schimbă roata? Gigantul francez Schneider Electric cumpără furnizorul american de software pentru inginerie PTC într-o tranzacție de 23,7 miliarde de dolari, cea mai mare preluare din istoria conglomeratuluiLuna trecută, grupul a anunțat că va plăti 1,4 miliarde de dolari pentru compania bulgară de tehnologie Shelly Group, producător de dispozitive inteligente pentru locuințe. Ștefan Stan
4 august 2010 EvenimentCe cursuri trebuie să faci ca să ajungi în top managementul unei instituții financiareUn număr semnificativ de absolvenți români de CFA lucrează în ING Group (7), Unicredit (4), EFG Group (3), General Electric (2) sau Piraeus (2), potrivit statisticilor de pe baza listei Adelina Mihai
29 martie 2012 EvenimentMinistrul Agriculturii, Stelian Fuia, participă la conferința Mediafax Talks about AgricultureCroitoru – vicepreședinte, Federația Națională a Producătorilor Agricoli din România – FNPAR Evenimentul va fi moderat de Cristian Dimitriu, director editorial al Mediafax Group Mediafax
31 octombrie 2012 EvenimentAntreprenorii reușesc să obțină profit la companiile pe care le conducbănci din România au înregistrat pierderi anul trecut, arată o analiză realizată de Dan Orenstein, consultant financiar, fondatorul grupului Orenstein, Ostro & Associated Group Ioana David
23 martie 2011 EvenimentȘefii din HR: Trebuie să ne reinventăm angajații. E timpul să investim în ei. Cei buni vor fi vânațiE o greșeală să încerci să faci același lucru, iar așteptările tale să fie diferite, a fost de părere Adela Jansen, directorul executiv de reurse umane BRD Groupe Société Générale, Andreea Neferu
22 ianuarie 2014 EvenimentGuvernul a adoptat hotărârea care aprobă memorandumul convenit cu Rompetrolaprobat această hotărâre prin care se sting, pe cale amiabilă și reciproc avantajos, litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată dintre Ministerul Finanțelor și The Rompetrol Group Ovidiu Bărbulescu - Mediafax
8 octombrie 2009 EvenimentMiscare soc in asigurari: Constantin Toma pleaca din pozitia de CEO al OmniasigOmniasig, companie membra a Vienna Insurance Group, a inregistrat anul trecut prime brute subscrise de aproape 1.200 mil. lei, in crestere cu 34% fata de anul precedent. Izabela Badarau
25 mai 2004 EvenimentRusii sunt interesati de siderurgia cehaGrupul metalurgic Severstal din Rusia este interesat sa cumpere producatorul ceh de otel Vitkovice, dupa esecul ofertei de achizitie depuse anul trecut de holdingul international LMN Group Ziarul Financiar
17 ianuarie 2005 EvenimentTeleviziunea germana Premiere se listeaza la bursaPrintre ceilalti actionari ai companiei se numara fondul privat de investitii Permira (55%) si fostele banci creditoare, incluzand HVB Group si BayernLB, despre care se crede ca vor Ziarul Financiar
6 octombrie 2009 EvenimentFactoringul poate deveni o sursa viabila de lichiditati pe termen scurt pentru firmele sanatoaseCititi si prezentarile invitatilor: Alessandro Bertoldo, Unicredit Factoring Cagatay Baydar, General manager of TEB FACTORİNG (TEB and BNP Paribas group) and Vice Chairman of Factors Liviu Chiru