17 ianuarie 2012 EvenimentLiviu Drăgan, TotalSoft: Este tardiv să se găsească acum soluții economice cu impact pe termen lungsoftware de pe plan local, crede că protestele ar putea avea efecte negative asupra cursului euro/leu, dar ar putea genera și o scădere a calificativului de țară, așa cum au pățit alte state Adelina Mihai
23 septembrie 2008 EvenimentPremierul: Inflatia nu va depasi anul viitor o rata anuala de 4%in a doua parte a anului un ritm de dezvoltare economica de 10%, iar in ceea ce priveste inflatia, aceasta nu va depasi in 2009 un nivel de 4% situandu-se astfel sub media altor state Alexandru Anghel
28 septembrie 2008 EvenimentContestatie pentru planul UE de reducere a emisiilor de CO2Bulgaria au semnat la finele saptamanii trecute o declaratie prin care sustin ca planul UE de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 20% pana in 2020 va creste dependenta acestor state Mediafax
9 ianuarie 2008 EvenimentVanzarile din retail, cea mai mare crestere din UE in octombriea anului trecut, fata de perioada similara din 2006, cel mai rapid ritm de crestere din Uniunea Europeana, avansul fiind de peste sapte ori mai accelerat decat media celor 27 de state Mediafax
9 septembrie 2008 EvenimentIncrederea in mediul de afaceri, in scadereRomania a coborat in perioada aprilie-iulie doua pozitii, pana pe locul patru, intr-un clasament al indicelui increderii in mediul de afaceri din 11 state din Europa Centrala si de Mediafax
5 octombrie 2003 EvenimentTIB 2003: mai multe companii straine decat anul trecutSi numarul tarilor reprezentate a crescut anul acesta la 27 de state, fata de 22, anul trecut Georgiana Stavarache
5 octombrie 2003 EvenimentTIB 2003: mai multe companii straine decat anul trecutSi numarul tarilor reprezentate a crescut anul acesta la 27 de state, fata de 22, anul trecut Georgiana Stavarache
30 iunie 2003 EvenimentInflatia in zona euro a crescut la 2%Inflatia in cele douasprezece state ale zonei euro a crescut in iunie pentru prima data in ultimele patru luni. Anca Stoicescu
26 martie 2007 EvenimentRomanii, cei mai puternici sustinatori ai europentru adoptarea euro, daca ar fi consultati maine, iar 36% s-ar pronunta impotriva trecerii la moneda europeana, diferenta pozitiva de 9% fiind cea mai mare la nivelul celor 14 state Mediafax
2 aprilie 2007 EvenimentPhillip Morris sustine eliminarea taxei pe viciuPretul tigarilor in Romania, raportat la nivelul de trai al populatiei, este de doua ori mai mare decat in primele 15 state membre ale UE, potrivit reprezentantilor Phillip Morris, Diana Tudor Stoica