1 iulie 2004 EvenimentPrimii acuzati in cazul MihailestiParchetului Curtii de Casatie si Justitie, Simona Frolu, care a facut aceasta declaratie, a adaugat ca procurorii au inceput urmarirea penala impotriva lui Mihai Duna, administratorul SC Ziarul Financiar
21 octombrie 2011 EvenimentSute de români, în special în mediul rural, refuză să-și dea CNP-ul în prima zi de recensamantSute de buzoieni, în special din mediul rural, au refuzat, în primele două zile de recensământ, să-și declare codurile numerice personale, conducerea Direcției Județene de Statistică Radu Racu
1 iunie 2011 EvenimentMinisterul Sănătății a finalizat clasificarea spitalelor: 7 unități de stat la prima categorie, precum și alte județe, cu cel mai înalt nivel de dotare și încadrare cu resurse umane și care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt. Ioana David
4 iulie 2010 EvenimentCu un sfert de salariu mai puțin, medicii își fac dosare pentru joburi în străinătate. Profesorii spun că nu au de alesO schimbare de job este mai puțin probabilă în cazul profesorilor, însă medicii români iau în calcul emigrarea, pentru că nu-și mai pot achita ratele. Adelina Mihai
14 aprilie 2013 EvenimentNicolăescu la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV: Medicii din spitalele publice ar putea câștiga peste 1.000 de euroSalariul de bază al unui medic primar din sistemul public este de 1.800 de lei, însă, printr-o nouă lege ce ar putea fi aplicată din 1 ianuarie 2014, ar putea ajunge la peste 1.000 Elvira Gheorghita - Mediafax
15 iunie 2011 EvenimentProbleme de sănătate? Duceți-vă la mall. Regina Maria deschide o policlinică în Sun PlazaOperatorul de servicii medicale Regina Maria a investit 1,7 milioane euro în policlinica situată la etajul al doilea al mall-ului Sun Plaza. Ioana David
24 iulie 2013 EvenimentUn microbuz care transporta cetățeni români s-a răsturnat pe o autostradă, în M.Britanie -presăUn microbuz în care se aflau nouă cetățeni români s-a răsturnat pe o autostradă din Marea Britanie, trei persoane fiind grav rănite în accident, relatează presa britanică. Mihai Draghici
5 aprilie 2004 EvenimentCursele Tarom vor fi reluateCei care nu vor putea demonstra ca au refuzat sa zboare din motive medicale vor fi sanctionati. Ziarul Financiar
17 octombrie 2011 EvenimentHuidu: Din cauza condițiilor meteo nu am mai putut controla mașinaDirectorul medical al Spitalului Județean Brașov, Adrian Albotă, a declarat, luni, că Șerban Huidu le-a explicat medicilor că accidentul s-a petrecut în condițiile în care "din cauza Mediafax
10 iunie 2010 EvenimentGinerele lui Blaga renunță la contractul cu CNADNRFirma Axis Corporate Security SRL, al cărei administrator și acționar e ginerele ministrului de interne Vasile Blaga, a anunțat ieri că a renunțat la contractul încheiat cu Direcția Mediafax