1 august 2005 EvenimentMisiunea lui Discovery a fost prelungita cu o ziAstfel, Discovery va reveni la sol pe 8 august, la Cap Canaveral, Florida, la ora 4.47 dimineata (11.47 ora Romaniei). Ziarul Financiar
23 iunie 2012 EvenimentAvionul de vânătoare turc dat dispărut a fost doborât de SiriaEste vorba de un avion de atac la sol F-4, au indicat surse oficiale turce citate de agenția de presă Anatolia. Ana Borlescu - Mediafax
16 ianuarie 2012 EvenimentAproape 60 de persoane au primit îngrijiri medicale după protestele din BucureștiFlorească în clinica de chirurgie plastică cu traumatism cranio-cerebral și traumatism facial, iar al doilea a fost transferat de la Spitalul Universitar de Urgență la Spitalul de ORL Radu Racu
24 martie 2003 EvenimentDeutsche Post intra in SUACotidianul a subliniat ca un eventual acord intre cele doua parti se va lovi de opozitia rivalilor FedEX si United Parcel Service (UPS), cei mai importanti curieri la sol din Statele Ziarul Financiar
15 octombrie 2012 EvenimentMerkel, Barroso, Martens și Băsescu, pe lista vorbitorilor de la Congresul PPEMiercuri mai sunt prevăzute intervenții ale președintelui APCE Jean-Claude Mignon, premierului spaniol Mariano Rajoy, premierului polonez Donald Tusk, dar și premierului moldovean Vlad Marius Frățilă
14 iulie 2004 EvenimentConsultant american pentru contracte in IrakCompania este condusa de Randy Scheunemann, un fost consilier al lui Donald Rumsfeld. Calin Cosmaciuc
14 octombrie 2026 EvenimentInflația din SUA a accelerat la 3,7% în septembrie, peste așteptările analiștilor. Războiul din Iran împinge prețurile carburanților în sus, iar piețele pariază pe o nouă majorare a dobânzilor de către FedPreședintele american Donald Trump încearcă să limiteze consecințele economice și politice ale scumpirilor, în condițiile în care sondajele sugerează că nemulțumirea alegătorilor ar Ziarul Financiar
9 noiembrie 2006 EvenimentFinantele imprumuta peste 200 mil. euro de la DexiaAlte 51 mil. euro vor fi alocate finantarii implementarii sistemelor de centralizare electronica in statiile de cale ferata, contract semnat intre CFR si Alcatel SEL. Razvan Voican
23 februarie 2009 EvenimentTrei oferte pentru autostrada Comarnic-Brasovrespectiv pe cele trei care au depus oferte si asocierea Autostrada Prahova (Colas/Bouygues Travaux Publics/DTP -Terrassement/Intertoll Europe Zrt/Meridiam Infrastructure Finance SARL Neagu Lidia-Ileana
25 iunie 2009 EvenimentSky Europe a acceptat sa plateasca zilnic taxele de operare pe BaneasaO aeronava Sky Europe a fost tinuta la sol marti seara pe Aeroportul Baneasa, din cauza datoriilor de 529.000 de euro catre aeroport. Cristina Stoian