15 februarie 2011 EvenimentBăncile nu potexecuta acum garanțiile financiare la companiile în insolvență. Legea trebuie să se schimbe, spune Arin Stănescu2002, însă din textul original au fost eliminate câteva prevederi esențiale prin care societățile comerciale au fost excluse din sfera entităților asupra ce răsfrâng prevederile contractelor Liviu Chiru
21 iunie 2011 EvenimentCompania britanică Petrofac vizează investiții de 300 milioane dolari în România în următorii 15 ani. “Decizia să mergem mai departe cu acest contract, pe perioada de 15 ani, va fi luată anul viitor. Carol Dan - Mediafax
7 decembrie 2011 EvenimentMatei Păun: Faptul că plătim chirii și telefoane în euro e ca și cum un om sărac ar avea obiceiurile unui om bogatFoarte multe contracte cu statul sunt denominate in euro. Adelina Mihai
27 octombrie 2008 EvenimentEnel Distributie Muntenia, 68 mil. lei in retea, proiectare si servicii autoContractul va fi atribuit prin licitatie deschisa, la 17 decembrie, iar durata acestuia va fi cuprinsa intre 2 februarie si 31 decembrie 2009, se arata in anuntul de licitatie al companiei Mediafax
3 aprilie 2008 EvenimentDe doua ori mai multa energie pe OPCOMCea mai semnificativa crestere a fost inregistrata de piata centralizata a contractelor bilaterale (PCFCB), platforma unde se vinde si se cumpara energie la preturi publice evitandu-se Roxana Petrescu
3 februarie 2005 EvenimentAdamescu baga parcarea in capitalul magazinului UnireaAdministratie pentru majorarea capitalului are valabilitate de un an.Investitia pentru amenajarea parcarii a fost realizata de actionarul majoritar si reprezinta o obligatie asumata prin contractul Ziarul Financiar
5 februarie 2013 EvenimentFraudă de 200 milioane dolari în SUA cu carduri de credit false; bani trimiși și în RomâniaInculpații au creat mii de identități false și profiluri de creditare și au contractat împrumuturi mari pe care nu le-au mai rambursat. Anca Dumitrescu - Mediafax
25 iunie 2007 EvenimentJaponezii au facut o statie de inalta tensiune la Brazi cu 26 mil. euroContractorul proiectului este consortiul format din firmele japoneze Itochu-Toshiba, iar retehnologizarea statiei a fost realizata printr-un proiect “la cheie”, in perioada Mediafax
21 septembrie 2009 EvenimentMTI preia de la ANSVSA doua terenuri de 7.000 mp pentru centura AradContractorul investitiei, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, are obligatia de a construi un laborator nou, se arata intr-un proiect de hotarare de Guvern Mediafax
22 martie 2010 EvenimentCFR Calatori ar putea primi subventii la jumatate fata de necesaracest an reprezinta jumatate din necesarul companiei, estimat la 1,42 mld. lei, se arata intr-un proiect de hotarare de guvern privind aprobarea actului aditional pe anul 2010 la contractul Mediafax