14 decembrie 2010 PoliticăBăsescu: Am atenționat partidele asupra a ceea ce înseamnă împrumuturile pe care trebuie să le facem în 2011"Discuțiile cu partidele s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă. Regret absența PNL de la consultări. În general discuțiile s-au axat pe bugetul pentru 2011, iar din acest p... Radu Racu
12 august 2011 PoliticăBoc: Niciun leu acordat în prezent nu va fi tăiat, drepturile pe 2012 vor fi decise prin bugetStrategia fiscală a fost convenită cu UE și FMI și "niciun leu" nu va fi tăiat din ceea ce este achitat în prezent, urmând însă ca, prin legea bugetului pe 2012 și în funcție de evoluția Alexandru Moise - Mediafax
15 ianuarie 2008 PoliticăInvatamantul obligatoriu de la trei ani a intrat in dezbatere publicaMinisterul Educatiei si Cercetarii a lansat ieri in dezbaterea publica trei proiecte de legi ale invatamantului - legea invatamantului preuniversitar, legea invatamantului universitar Iulian Anghel
8 martie 2012 PoliticăBăsescu a promulgat, de Ziua Femeii, legea privind prevenirea și combaterea violenței în familie: Dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât cu o floare, să meargă la pușcărieLegea a fost trimisă în 7 martie la Președinție, pentru promulgare. Mediafax
23 februarie 2007 PoliticăOpozitia pregateste o ploaie de motiuni pentru ministrii lui TariceanuDupa ce Curtea Constitutionala a temperat elanul opozitiei in ceea ce priveste Legea Referendumului - prin care urmarea demiterea mai rapida a presedintelui Traian Basescu - si indepartarea Doina Anghel
3 iulie 2012 Politică„Suntem în două Românii. Problemele lor nu mai sunt și ale noastre. Tot ceea ce îi interesează este să ajungă la butoane“Scandalul politic a atins cota cea mai de sus de când actualul guvern s-a instalat la Palatul Victoria, ceea ce îl face pe Gabriel Biriș, unul dintre cei mai cunoscuți exp… Iulian Anghel
28 mai 2006 Politică"Autonomia culturala", principiul care agita spiritele in coalitieLiderii UDMR si-au amenintat partenerii la guvernare ca vor fi "foarte duri" in ceea ce priveste adoptarea Statutului minoritatilor si ca ar putea cere adoptarea legii in sesiune parlamentara Ziarul Financiar
2 decembrie 2009 PoliticăBasescu da liber Parlamentului sa discute bugetulPresedintele Traian Basescu a promulgat ieri legea prin care Guvernul demis este abilitat sa inainteze Parlamentului bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, precum si legea responsabilitatii Iulian Anghel
12 decembrie 2010 PoliticăBoc: După doi ani de mandat știu că am făcut ceea ce trebuia, nu s-a putut mai mult cu PSD în GuvernPremierul Boc a declarat, la ProTV, că este convins, după aproape doi ani de la preluarea mandatului, că a făcut ce trebuia pentru a evita colapsul economic al țării, chiar dacă și... Mediafax
15 decembrie 2010 PoliticăPonta: Opoziția va depune două moțiuni de cenzurăPreședintele PSD, Victor Ponta, a anunțat, miercuri, că opoziția va depune două moțiuni de cenzură, respectiv una pe legea salarizării pe 2011 și cealalată pe legea-cadru a salarizării Mediafax