2 noiembrie 2008 ZF 24Planul american de salvare a sistemului financiar ar putea lasa deoparte bancile cel mai grav afectate“Acest este un efect neintentionat, care ii aduce pe cei puternici intr-o pozitie si mai avantajoasa, iar pe cei mai slabi intr-o situatie de inferioritate”, a afirmat Gray Medlin, Ziarul Financiar
19 decembrie 2013 ZF 24Pe Valea Prahovei, de la Ploiești până la Predeal, nu există nicio farmacie cu program non stop de sărbătoriMinisterul Sănătății a derulat un control în spitalele publice în perioada 10-15 decembrie pentru a verifica modul în care se va asigura asistența medicală în zilele de Crăciun și Revelion Ioana David
22 septembrie 2012 ZF 24Emeric Ienei, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde ar putea fi operatvarianta de a-l opera, în funcție de rezultatul investigațiilor medicale la care a fost supus. Pacala Dana - Mediafax
24 aprilie 2010 ZF 24Starea prim-solistei Amelia Antoniu, usor amelioratain stare foarte grava, a declarat agentiei Mediafax purtatorul de cuvant al SUUB, medicul Bogdan Popescu. Ziarul Financiar
30 martie 2007 ZF 24Revendicarea sediului Petrom din Calea Victoriei, judecata in iunieDezbaterile in procesul in care mostenitorii familiilor istorice Brancoveanu si Cantacuzino solicita recunoasterea titlului de proprietate asupra unui teren si a cladirii sediului social al SC Ziarul Financiar
4 octombrie 2009 ZF 24Un dezvoltator amana o investitie de 5 mil. euro intr-un complex turistic in Zalau, din cauza crizeiSC Total As Distributie Grup SA Zalau a amanat, pana anul viitor, inceperea constructiei unui complex turistic de patru stele, in Zalau, situatia actuala din economie impiedicand investitorul Ziarul Financiar
11 mai 2007 ZF 24Tribunalul Bucuresti a admis daune morale pentru Patriciu, in dosarul cu SRITribunalul Bucuresti a admis, astazi, plangerea lui Dinu Patriciu impotriva Serviciului Roman de Informatii si i-a acordat acestuia daune morale de 50.000 de lei, suma ceruta de ac... Ziarul Financiar
24 octombrie 2010 ZF 24Diana Chelaru, medalie de argint la sol la CM de la RotterdamGimnasta Diana Chelaru a câștigat, duminică, medalia de argint la sol, la egalitate cu rusoaica Aliya Mustafina, la Campionatul Mondial de la Rotterdam, aducând a doua medalie delegației Radu Racu
8 noiembrie 2007 ZF 24United Airlines ar putea opri avioanele la sol din cauza pretului petroluluiAcesta a adaugat ca United Airlines are mai mult de 100 de avioane pe care le-ar putea pastra la sol sau le-ar putea vinde daca pretul petrolului trece de 100 de dolari. Ziarul Financiar
12 iulie 2006 ZF 24Cotnari, 3,5 mil. euro in modernizare si promovarea marciiSC Cotnari SA, unul dintre cei mai importanti producatori de vin din Moldova, va investi 3,5 milioane de euro pentru modernizarea combinatului de vinificatie, achizitia de masini si Ziarul Financiar