28 martie 2011 ZF 24Răzvan Lucescu: "NU este vorba de demisia mea, ci de patriotism! Atât timp cât sunt șanse, merg până la capăt"Nu este vorba de demisia mea, de un om. Este vorba de un patriotism pe care trebuie să-l avem, dar care lipsește cu desăvârșire uneori. Pro Sport
3 august 2007 ZF 24Allianz pierde 6 procente din profit in T2Actiunile Allianz erau cotate in urcare cu 2,3% astazi, la Frankfurt. Ziarul Financiar
17 iulie 2009 ZF 24Bursele asiatice incheie prima saptamana pe plus dupa o luna de pierderiMitsubishi Estate, cel mai mare dezvoltator imobiliar dupa valoarea de piata, a avansat cu 4,4%. Ziarul Financiar
8 iulie 2009 ZF 24Rambursarile de TVA vor fi efectuate de 3 ori pe luna, 80% din plati alocate pentru vechi restantefata de care exista cele mai vechi restante, a declarat agentiei Mediafax ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea. Ziarul Financiar
8 iunie 2007 ZF 24CET Bacau va lua un credit de 18 mil. lei pentru achizitii de lignit si achitarea unor restantesi achitarea unor restante catre distribuitorul de gaze E Ziarul Financiar
9 decembrie 2008 ZF 24Soldul creditelor restante in valuta a urcat in octombrie de peste 4 ori mai repede decat la leiraportarea pentru finele lunii septembrie, de peste patru ori mai rapida decat avansul obligatiilor neachitate la timp in lei, de 8%, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), citate Ziarul Financiar
19 februarie 2008 ZF 24Valoarea portofoliului Lewis Charles Romania a urcat la 33,8 milioane euroEvaluarea proprietatilor din portofoliul fondului a fost realizata de companiile imobiliare REAG Real Estate Advisory Group si Regatta Real Estate, iar cifrele sunt neau… Mediafax
23 mai 2010 ZF 24Dupa ce a cucerit Cupa Campionilor cu Inter, Mourinho, antrenorul de 10 milioane de euro, se muta la Real Madrid luand inca doi jucatori cu elEl este urmat de antrenorul lui Manchester City, Roberto Mancini, care a castigat 12 milioane de euro. Ziarul Financiar
20 mai 2007 ZF 24Averea financiara a romanilor va scadea in urmatorii aniAverea financiara neta a romanilor va scadea in urmatorii trei ani de la 12% din PIB, nivel estimat pentru 2006, la 8% din PIB, pe fondul dublarii gradului de indatorare a populatiei Ziarul Financiar
29 aprilie 2013 ZF 24Mama mea este din Calafat și vreau să vă spun că așteaptă acest pod de când s-a născut, în 1955iulian din Roma: Mama mea este din Calafat și vreau să vă spun că așteaptă acest pod de când s-a născut mama (1955). Este incredibil cât de mult a durat. Ziarul Financiar