30 iunie 2013 ZF 24Ewald Raben: Antreprenorii trebuie să fie flexibili, capabili să reacționeze foarte rapid. Dacă pleci trei săptămâni în concediu, când te întorci lumea s-a schimbatListarea la bursă nu este importantă pentru Ewald Raben, care susține că atunci când un antreprenor ia decizia să intre pe piața de capital trebuie să își asume toate consecințele și Claudia Medrega
7 octombrie 2013 ZF 24ASF, din nou pe lista de promisiuni față de FMI, după șase luni în care reglementările privind arbitrul pieței financiare s-au schimbat de cinci oriAstfel că deși are mai puțin de șase luni de funcționare, ASF, autoritatea care supraveghează piața de capital, pensiile private și asigurări cu o valoare de circa 30 miliarde de euro Roxana Pricop
19 septembrie 2013 ZF 24Cum au furat opt persoane acțiuni de 200.000 de euro din contul șefei misiunii IFC în RomâniaCazul furtului de acțiuni este pe rol la Tribunalul din Sibiu, trei dintre acuzați fiind deja în arest, și reprezintă un precedent periculos pentru piața locală de capital în ceea Roxana Pricop
26 octombrie 2026 ZF 24România a încheiat primele nouă luni din 2026 cu un deficit bugetar pe cash, adică venituri încasate efectiv și cheltuieli efectuate efectiv, de 78 miliarde lei, în scădere cu 23% față de perioada similară din 2025. Ca pondere în PIB, deficitul pe cash a coborât de la 5,3% în primele nouă luni din 2025 la 3,81%Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în creștere cu Roxana Dumitru Rosu - Mediafax
28 mai 2013 ZF 24Grecia de vânzare: rușii vor acces la piața energiei, chinezii sunt interesați de aeroporturi, porturi și căi ferate, iar qatarezii sunt cu ochii pe proprietățile imobiliareRușii vin la Atena să cumpere În capitala Greciei a aterizat săptămâna trecută Alexey Miller, șeful monopolului rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom, pentru a discuta despre Bogdan Cojocaru
5 februarie 2014 ZF 24Va reuși schema de sprijinire a rambursării creditelor să stimuleze consumul și cu cât?Iar la acest capitol guvernul Ponta nu are o poziție foarte solidă după un an de exercițiu. Razvan Voican
15 februarie 2013 ZF 24Observatorul Astronomic: Ploaia de meteoriți, cauzată de un obiect aflat de mult timp în jurul SoareluiContactat de MEDIAFAX, cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Capitală, a declarat că ploaia de meteoriți de deasupra regiunii Madalina Cerban - Mediafax
3 noiembrie 2013 ZF 24Biofarm își dublează capacitatea de producție„Vrem să ne relocăm și construim în zona industrială (zona Gara Cățelu spre Autostrada Soarelui din Capitală – n.r.) o facilitate nouă. Ana Maria Petcana - Mediafax
16 martie 2010 ZF 24Test Auto ZF: Citroen C5 3,0 HDi, "Arma" francezilor impotriva nemtilor de la BMW, Audi si Mercedes-Benz - GALERIE FOTODe-a lungul testului am atins o medie de 8,5 litri/100 km, cu 160 km in extraurban si putin peste 50 km in traficul din Capitala. Bogdan Alecu
15 octombrie 2026 ZF 24Piața logistică, „lovită” de consumul slab și de investitorii prudenți: 450.000 mp închiriați în nouă luni, cu 30% mai puțin decât anul trecut. Retailerii care au pariat pe revenirea consumului încearcă acum să subînchirieze spațiile goaleAproape toată scăderea vine din regiunea Capitalei, cea mai mare piață de consum din țară. Bogdan Alecu