14 august 2007 ZF 24Bilantul exploziei de la Oltchim: opt ranitiOpt persoane au fost ranite, dintre care trei foarte grav, in explozia produsa, astazi, la combinatul Oltchim, potrivit unui nou bilant comunicat de Inspectoratul General pentru Situatii Ziarul Financiar
19 martie 2012 CompaniiMedLife și-a recrutat șef regional de la BCR. George Muscoiu, al treilea manager care lasă bankingul pentru serviciile medicale privateOperatorul de servicii medicale private MedLife, controlat de familia Marcu, l-a recrutat pe George Muscoiu, 33 de ani, pentru poziția de manager regional începând din luna martie, Ioana David
29 aprilie 2013 Bănci și AsigurăriOmul de afaceri care a înșelat BCR cu 15,7 mil. euroSA – SC Donrep Construct SRL, atunci când a participat la licitația pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad. Catalina Cocolos
31 martie 2012 CompaniiCâte spitale private mai încap în România, pe o piață în care s-au investit numai anul trecut 130 mil. euroPe piața serviciilor medicale private, cei mai mari jucători sunt MedLife, Medicover, Regina Maria, Sanador, Gral, dar și alții. Ioana David
9 august 2005 Prima paginaPrabusirea euro zapaceste complet mediul de afaceriPrabusirea euro zapaceste complet mediul de afaceri Ziarul Financiar
9 august 2005 Prima paginaPrabusirea euro zapaceste complet mediul de afaceriPrabusirea euro zapaceste complet mediul de afaceri Ziarul Financiar
24 noiembrie 2011 Ziarul de DuminicăMicrocentralele care distrug mediul/ de Rareș NăstaseAlternativa ar fi solutii prietenoase cu mediul, dar mult mai costisitoare si mai anevoioase. Rares Nastase
28 aprilie 2009 Burse - Fonduri mutualeMinisterul Economiei a schimbat presedintele Transgaz MediasMinisterul Economiei, actionarul majoritar al Transgaz Medias (TGN), a numit patru administratori noi, odata cu expirarea mandatelor unor membri ai CA, noul presedinte al Consiliului Andrei Chirileasa
3 mai 2011 CompaniiVânzările Metro, afectate de mediul macroeconomic dificilRetailerul german Metro a raportat o creștere de 2,5% a vânzărilor în Europa de Est în primul trimestru, la 3,8 miliarde de euro, menționând că în România încasările au fost afecta... Bogdan Cojocaru
14 mai 2006 ZF EnglishDafora Medias sees business worth 37m eurosDafora Medias, a company involved in oil drilling and constructions, posted a net profit worth 6.4 million RON (1.8 million euros) at the end of last year, an approximately six-fold Ziarul Financiar