7 aprilie 2008 CompaniiMercedes lanseaza in luna mai patru modele restilizateMercedes-Benz Romania va comercializa din luna mai patru modele restilizate, SLK, SL, CLS si Clasa C Sport Coupe, iar in septembrie va lansa Sport Utility Vehicle-ul (SUV) compact, Mediafax
28 martie 2008 Ziarul de DuminicăSurprizele familiei YarkaCarol (Citta) Davila, ministru plenipotentiar al Romaniei la Washington in vremea domniei lui Carol al II-lea, nepot de fiu al marelui medic cu acelasi nume, a avut de sotie pe Arabella Mihai Sorin Radulescu
27 ianuarie 2012 EvenimentA1 și A2 închise vineri dimineață, alături de alte 26 de drumuri importantenefavorabile, precipitatii abundente, viscol la sol. Radu Racu
8 decembrie 2012 PoliticăInspectorii premierului reclamă la DNA fosta conducere PDL a Administrației Fondului pentru MediuPentru patru proiecte privind parcuri eoliene, implementate în aceeași zonă, respectiv comuna Dranceni, județul Vaslui, având ca beneficiari Electrica Serv (2 proiecte), Exactech SRL Departamentul Social - Mediafax
2 noiembrie 2023 InfoSOLICITARE DE EXPRESIE DE INTERESposturi de transformare pentru Romania, Slovacia și Ungaria” Nr. de referință OMV Petrom: Solicitare de expresie de interes nr. 2141 / 30.10.2023 Obiect OMV Petrom Marketing SRL Publicitate
2 februarie 2024 InfoSOLICITARE DE EXPRESIE DE INTEREStransformatoare de putere pentru Romania, Slovacia și Ungaria” Nr. de referință OMV Petrom: Solicitare de expresie de interes nr. 2141 / 30.10.2023 Obiect OMV Petrom Marketing SRL Publicitate
28 martie 2008 Prima paginaTopul celor mai importante evenimente ale saptamaniiPrin aceasta tranzactie, Vodafone Romania SA va dobandi partile sociale reprezentand 2/3 din capitalul social al Proton Tehnologies SRL. Ziarul Financiar
25 noiembrie 2004 Afaceri de la zeroO comunitate locala vrea sa isi ridice nivelul de dezvoltare cu ascensorul inclinatTelegondola Mamaia SRL este cea care asigura pe perioada iernii intretinerea utilajului. Anca Rif, ZF Transilvania
22 mai 2006 AnalizăIzolatiile si renovarile cladirilor majoreaza business-ul cu polistiren cu 50% pe anIsopor SRL, companie cu capital elen, detine o capacitate de productie la Cluj si va incepe anul acesta lucrarile la o noua fabrica langa Bucuresti. Ziarul Financiar
9 mai 2010 EvenimentOpozitia va face totul pentru a tranti in Parlament masura reducerii salariilor.” PSD: Basescu transforma Romania intr-un SRL Nici seful social-democratilor nu a fost mai putin dur cu puterea. Iulian Anghel