9 aprilie 2008 Prima paginaEOS KSI: Tot mai multi clienti ajung sa aiba restante la doua sau mai multe banci. “Valoarea medie a restantei la credite este de peste 700 de euro in Romania, in crestere in ultimul timp. Ziarul Financiar
13 august 2013 Burse - Fonduri mutualeOltchim și-a redus pierderile în sem. I, dar angajații își cer în stradă salariile restanteCitiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.08.2013 ZF Corporate este serviciul specializat de Adrian Cojocar
22 aprilie 2013 CompaniiAngajații firmei Romstrade, aflată în insolvență, primesc prima tranșă a salariilor restante din Fondul de GarantareSuma totală distribuită în cadrul acestei prime tranșe de achitare a creanțelor salariale restante este de circa 4,1 milioane lei”. Mirabela Tiron
30 aprilie 2013 EvenimentProiecte estimate de peste un miliard de lei pentru construcția centurilor Bacău, Târgu-Mureș și MihăileștiDurata derulării acordurilor este de patru ani de la data atribuirii contractelor. Ioan Dornescu - Mediafax
12 septembrie 2008 Bănci și AsigurăriBancherii au dat catre recuperatori credite restante de 300 mil. euro, dublu fata de anul trecutIn general, in pachetele externalizate sunt incluse credite cu o vechime de 1-2 ani si care inregistreaza restante de peste 180 de zile. “Circa 90% din creditele incluse in aceste Liviu Chiru
28 octombrie 2009 Bănci și AsigurăriEpure, Biroul de Credit: Din 4,4 milioane de romani cu credite, 650.000 au restante la platapersoanelor inregistrate cu credite curente in baza de date a Biroului de Credit a ramas constant de la inceputul anului, la 4,4 milioane, insa numarul clientilor care inregistreaza restante Liviu Chiru
23 iulie 2007 ZF 24Winmarkt Big va transfera unei firme nou infiintate 17 centre comerciale, estimate la 250 mil. leiWinmarkt Big din Bucuresti se va diviza in doua companii, prin infiintarea firmei W Magazin, care va prelua 17 centre comerciale, la nivel national, impreuna cu terenurile aferente, estimate Ziarul Financiar
23 iulie 2007 ZF 24Winmarkt Big va transfera unei firme nou infiintate 17 centre comerciale, estimate la 250 mil. leiWinmarkt Big din Bucuresti se va diviza in doua companii, prin infiintarea firmei W Magazin, care va prelua 17 centre comerciale, la nivel national, impreuna cu terenurile aferente, estimate Ziarul Financiar
29 august 2007 ZF 24Firmele fara restante vor achita de la 1 septembrie impozitele si contributiile intr-un singur contde plata, separat pentru obligatiile la bugetul de stat si pentru celelalte obligatii fiscale Ziarul Financiar
13 iulie 2008 ZF 24Fondurile imobiliare listate la Londra nu au mai cumparat proprietati pe piata locala de un anIn luna iulie a anului trecut cinci dintre cele mai importante fonduri listate pe bursa AIM de la Londra cu activitate pe piata locala aveau un portofoliu finalizat sau in dezvoltare Ziarul Financiar