23 aprilie 2003 Burse - Fonduri mutualeVestile bune au ocolit Bursa de la Bucuresti. La fel si cresterileRezultatele financiare pe anul trecut ale companiilor cotate la Bursa nu au adus surprize pentru brokeri. Vlad Nicolaescu
9 august 2012 ZF 24Cum va fi vremea vineri în țară, la munte și la mareLA MUNTE Vremea va fi ușor instabilă. Mediafax
26 septembrie 2012 CompaniiCluj-Napoca: Facturile la încălzire se vor menține la nivelul iernii trecutemenține, în această iarnă, la un nivel similar celor din sezonul rece trecut. Laurentiu Cotu
2 octombrie 2012 CompaniiMOL ajunge la 131 de benzinării după deschiderea unei stații la Timișoara. “Rețeaua MOL România a ajuns astfel la 131 de benzinării și intenționăm să continuăm planurile de dezvoltare, conform strategiei de a crește prezența MOL pe piața românească Roxana Petrescu
17 august 2013 ZF 24De ce este berea la doză mai bună decât cea la sticlăÎn 2006, cele două metode de comercializare a berii erau aproape la fel de populare. Octavian Calei
21 august 2013 CompaniiCompania Wizz Air mută temporar zborurile de la Târgu-Mureș la Clujpasageri transportați, va reloca în perioada 15 septembrie - 22 septembrie zborurile de pe aeroportul din Târgu-Mureș pe cel din Cluj-Napoca, din cauza lucrărilor de mentenanță efectuate la Laurentiu Cotu
23 iulie 2013 Business Hi-TechAllview, afaceri de la 2 la 8 mil. euro într-un anPentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele Adrian Seceleanu
28 iulie 2013 ZF 24Mecanicul trenului deraiat la Santiago de Compostela a ajuns la tribunal duminicăMecanicul trenului deraiat miercuri la Santiago de Compostela, acuzat de "omucidere din culpă" după accidentul soldat cu 79 de morți, a ajuns duminică la tribunal pentru a fi audiat Iuliana Enache - Mediafax
8 august 2013 CompaniiDe la tuburi de seringi într-un apartament, la decorul vitrinei CartierUn mic atelier de obiecte din sticlă de la marginea Bucureștiului a ajuns să producă pentru mari firme de mobilă obiecte care pot ajunge și până la 2.000 de euro. Ioana Matei
8 ianuarie 2013 CompaniiGermanii de la E.ON au nevoie de 600 de oameni la Cluj, unde vor fi create 600 de noi locuri de muncă până la finalul anului 2015. Laurentiu Cotu