16 iunie 2023 Info(P) Implementăm ultimele recomandări ale experților Jaspers în vederea proiectării extinderii Magistralei M2 până în comuna BerceniTotodată, experții Jaspers au acordat o atenție deosebită parcărilor publice, la sol și de tip Park&Ride, ce urmează a fi amenajate, atât în zona noului cartier cât și în apropierea Publicitate
17 octombrie 2012 EvenimentVIDEO cu momentul CRITIC în care Felix Baumgartner ar fi putut rata TOTFelix Baumgartner a primit indicații de la sol, în timpul ascensiunii și în timpul căderii sale, chiar de la cel al cărui record l-a depășit, Joe Kittinger. Claudiu Ilioiu
11 noiembrie 2012 AutoGalerie foto cu noul Logan. Care sunt punctele forte ale noului Logan și cu ce a dezamăgitCaroseria înaltă, garda la sol ce putea fi comparată chiar și cu cea a unor SUV-uri și suspensia proiectată pentru a absorbi cât mai mult denivelările de pe drumurile desfundate nu Bogdan Alecu
14 octombrie 2010 CompaniiBlue Air: Am demonstrat că nu există pericol economic care să planeze asupra companieiDe asemenea, Tribunalul a desemnat atunci ca administrator judiciar compania Assistance Insolv Sprl. Mirabela Tiron
9 ianuarie 2011 EvenimentNouă din zece ouă din magazine, marcate cu cifra 3, adică neecologice. Cum se explică?Reprezentanții Carrefour explică ponderea mare a ouălor etichetate cu cifra 3 prin faptul că sunt mai ieftine, dar și prin producția insuficientă de ouă obținute de la găini crescute la sol Traian Terzianm
4 decembrie 2011 ProfesiiIT-știi care n-au mai lucrat niciodată vor 500 de euro la primul job, spun angajatoriiIBM, Microsoft, Avangate, Endava, Oracle, iQuest, SDL Language Weaver, UMT Software sau Computaris sunt doar câteva dintre companiile care au scos la concurs 300 de joburi în cadrul Adelina Mihai
12 iulie 2012 CompaniiSeceta bagă Hidroelectrica în forță majoră pentru al doilea an consecutiv. “EURO-Insol SPRL în calitate de administrator judiciar al Hidroelectrica a solicitat ANRE recunoașterea prețului de cost/MWh pentru cantitatea de energie livrată pe piața reglementată Roxana Petrescu
8 martie 2012 EvenimentNazare cere Tarom să obțină un preț mai mic de la Globe Ground pentru manevrarea bagajelorGlobe Ground România, înființată în 1992, oferă servicii de handling aeronave la sol și tractare aeronave. Mirabela Tiron
13 iunie 2005 Business Hi-TechCrescendo a terminat harta digitala a judetului ValceaSistemul de Pozitionare Globala este un sistem de radio-navigatie globala, care foloseste ca puncte de referinta 24 de sateliti si statiile lor de la sol pentru a calcula pozitiile Anca Barbulescu
30 iunie 2008 Business Hi-TechForte (Siemens) isi cauta in continuare un director executivPentru aceasta locatie, compania cauta administratori de servere Unix sau de baze de date SQL. Sabin Popescu