6 ianuarie 2010 Burse - Fonduri mutualePetrom continua goana dupa petrolul kazahproductie pe aceasta piata, confirmand astfel angajamentul nostru fata de obiectivele strategice asumate, inclusiv cel de crestere a securitatii energetice a Romaniei”, spune Mariana Roxana Petrescu
1 octombrie 2009 Burse - Fonduri mutualeMoldovan, Broker: Instabilitatea politica va amplifica vanzarile de actiuni la BursaPe termen scurt nu cred insa ca piata va fi marcata de acest eveniment, evolutia de azi fiind doar o reactie de moment. Vlad Anastasiu
5 noiembrie 2009 Burse - Fonduri mutualeAdamescu incearca sa puna pe picioare Flamingo cu cel mai tanar CA de pe Bursasprijinul tuturor partenerilor de business – actionari, banci, furnizori sau proprietari de spatii comerciale, care au acceptat invitatia noastra de a avea o abordare comuna, marcata Alexandru Anghel
3 noiembrie 2009 CompaniiRecord de lansari pe piata SUV-urilor: zece constructori vin cu 11 noi modele pe cel mai dinamic segment din autoDaca prima parte a acestui an a fost marcata de lansarea de noi modele in clasa mica si compacta, precum Renault Clio, Megane, VW Polo sau Citro’n C3 Picasso, in aceasta toamna Bogdan Alecu
15 aprilie 2010 Burse - Fonduri mutualePetrom intra pe piata energiei eoliene cu o investitie de 100 mil. euro in DobrogeaDiversificarea activitatilor noastre prin producerea de electricitate din surse eoliene corespunde eforturilor noastre de dezvoltare durabila”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO Andrei Chirileasa
19 aprilie 2010 ZF 24Cele mai importante evenimente ale zileimult doua luni, obiectivele pentru 2015, in care va mentine directiile strategice anuntate in 2008, a declarat, luni, agentiei Mediafax Business, directorul general al companiei, Mariana Ziarul Financiar
16 august 2009 ProfesiiJumatate din ofertele de joburi de pe site-urile de recrutare sunt in vanzariCresterea medie este de 53% fata de 2008, desi exista domenii precum vanzari sau inginerie in care numarul aplicatiilor s-a dublat”, sustine Mariana Francu, project manager al Adelina Mihai
25 noiembrie 2008 EvenimentMinisterul Muncii spune ca are bani pentru pensii si ca nu a luat "niciun leu" de la bugetul de stat#8220;Nu s-a schimbat nimic, sunt bani, iar Romania nu este singura tara care completeaza fondul de pensii cu bani de la buget”, a declarat pentru Mediafax ministrul muncii Mariana Alina Pahoncia
13 noiembrie 2008 ProfesiiFirmele de HR: Project managerii care refuzau 3.000 euro/luna acum accepta 1.000 euroSpecialistii in recrutare sunt de parere ca acesta este inceputul unei corectii pe piata fortei de munca, puternic marcata in ultimii ani de cresteri salariale de peste 20% si de un Alina Pahoncia
23 decembrie 2009 Burse - Fonduri mutualeBrokerii de la Bursa spun ca investitorii vor reveni in piata la finele lui ianuarieInvestitorii asteapta o corectie ceva mai mare si cred ca luna viitoare va fi marcata de o astfel de evolutie”, a declarat Ovidiu Serdean, broker in cadrul societatii de intermediere Vlad Anastasiu