6 mai 2011 PoliticăFranks: Am cerut întâlniri cu toate partidele. PNL și PSD au decis să nu se întâlnească cu FMIȘeful misiunii Fondului Monetar Internațional în România, Jeffrey Franks, a declarat vineri, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, că a adresat invitații PSD și PNL pentru discuții Mediafax
21 iulie 2010 Business InternaţionalViktor Orban: Ungaria trebuie să discute bugetul cu Uniunea Europeana, nu cu FMIPremierul ungar Viktor Orban a declarat miercuri că este dispus să discute bugetul pe 2011 cu Uniunea Europeană, dar că nu are rost vreo discuție cu Fondul Monetar Internațional, informează Ziarul Financiar
27 iulie 2010 EvenimentBoc: Este prematur să vorbim despre un nou acord cu FMIRomânia nu discută în acest moment cu Fondul Monetar Internațional (FMI) despre un nou acord, fiind prematură existența unor astfel de consultări, a declarat, marți, premierul Emil Ziarul Financiar
7 februarie 2011 PoliticăBoc: Obiectivul noului acord cu FMI, CE, BM este creșterea economicăPremierul Emil Boc a spus luni, într-o declarație de presă, că obiectivul noului acord cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială este creșterea economică. Mediafax
17 iunie 2011 Business InternaţionalFMI avertizează SUA și Europa "să nu se joace cu focul" în privința deficitelorFondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat, vineri, Statele Unite și țările europene supraîndatorate "să nu se joace cu focul" în privința deficitelor bugetare, fiind nevoie de Marius Oncu - Mediafax
26 mai 2011 Business InternaţionalLagarde va căuta în China sprijinul statelor emergente pentru candidatura la șefia FMIde finanțe Christine Lagarde intenționează să călătorească în China și alte state emergente pentru a primi sprijinul acestora pentru candidatura sa la șefia Fondului Monetar Internațional Bogdan Cojocaru
1 iunie 2011 Business InternaţionalBelarus a cerut FMI un împrumut de 8 miliarde de dolariBelarusul a solicitat un împrumut de urgență de până la opt miliarde de dolari Fondului Monetar Internațional (FMI), în speranța că va opri criza financiară cu care se confruntă, transmite Anca Dumitrescu - Mediafax
3 iunie 2011 Business InternaţionalSediul Ministerului grec al Finanțelor, ocupat de simpatizanți comuniștiSimpatizanți comuniști greci au ocupat vineri dimineață sediul Ministerului Finanțelor, blocând intrarea angajaților, în condițiile în care Grecia așteaptă un nou plan internațional Mihai Draghici
13 iulie 2011 Business InternaţionalFMI cere Italiei "măsuri decisive" pentru reducerea datoriei publice. Lipsa ajustărilor fiscale ar putea duce la datorii de 100% din PIBFondul Monetar Internațional cere Italiei "măsuri decisive" pentru reducerea datoriei publice și consideră că planurile de reducere a deficitului bugetar cuprind așteptări prea optimiste Mediafax
16 august 2011 Business InternaţionalȘeful FMI cere noi măsuri pentru revenirea economicăChristine Lagarde, noul director al Fondului Monetar Internațional (FMI) a cerut oamenilor politici să ia măsurile necesare pentru revenirea economică pe termen scurt, având în același Adrian Voicu