4 august 2010 Business InternaţionalMâna forte cu care banca centrală a intervenit pe piețele financiare a salvat economia ElvețieiStrategia băncii centrale a Elveției privind piețele valutare, similară cu cea a Chinei, constând în intervenții masive care au provocat instituției pierderi de 14 miliarde de fran... Mediafax
2 mai 2011 Business InternaţionalCristian Preda: Uciderea lui bin Laden, rezultatul unui efort de un deceniu al democrației americaneUciderea lui Osama bin Laden este rezultatul unui efort de un deceniu al democrației americane și consolidează tendința exprimată în ultimele luni de mișcările de contestare a liderilor Adrian Voicu
17 noiembrie 2011 PoliticăCase RA-APPS ocupate de Geoană, Morar, de miniștri și foști demnitari, scoase la vânzareLocuințe RA-APPS ocupate de Mircea Geoană, de șeful DNA Daniel Morar, de fosta atletă Doina Melinte, de miniștri și de foști demnitari se regăsesc pe lista celor peste 700 de imobile Mediafax
14 martie 2013 Bănci și AsigurăriVasile Creștin și doi foști bancheri de la BRD rămân în arest în dosarul fraudelorVasile Creștin, lider al grupării din dosarul fraudelor bancare de 85 mil. euro, și alte cinci persoane urmărite penal în acest caz rămân în arest, a decis instanța supremă, care a... Catalin Lupasteanu - Mediafax
14 mai 2013 EvenimentStatul mai are de despăgubit 130.000 de foști investitori FNI, dar nu știe cu câtAutoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fostă AVAS) a preluat de la CNVM obligațiile de despăgubire a 130.000 de foști investitori în Fondul Național de Investiții Roxana Pricop
4 august 2009 Business Hi-Tech"Pentru coerenta, e nevoie de o mana forte pe IT&C in Guvern". Cum comentati?Pentru a pune ordine in sistemele IT ale administratiei in Guvern este nevoie de o "mana forte", care sa coordoneze tot ce inseamna IT&C in domeniul public, spune Calin Rangu. Adrian Seceleanu
22 iunie 2008 ZF 24Falimentul fondurilor de hedging detinute de Bear Stearns pus pe seama a doi fosti manageriRalph Cioffi si Matthew Tannin au fost arestati in New York, impotriva lor fiind formulate acuzatii de conspiratie, frauda in domeniul serviciilor financiare si frauda electronica,... Ziarul Financiar
5 decembrie 2009 ZF 24Cel putin 102 morti intr-un incendiu declansat de un joc de artificii din RusiaCel putin 102 persoane au murit in noaptea de vineri spre sambata intr-un restaurant din Perm, intr-un incendiu provocat de focuri de artificii, acesta fiind cel mai grav accident... Ziarul Financiar
2 aprilie 2009 Politică externăLiderii G20 anunta deblocarea a 1.000 mld. dolari pentru a forta iesirea din criza economicaLiderii lumii s-au decis sa impuna noi reguli pentru sistemul financiar mondial si sa gaseasca noi fonduri pentru combaterea crizei in cadrul summit-ului G20 de ieri de la Londra,... Iulian Anghel
6 decembrie 2017 Info(P) Aviației Park un nou proiect rezidențial situat în Nordul Capitalei dezvoltat de Forte Partnersrezidențiale în care îți dorești din toată inima să locuiești, de aceea te invităm să vezi transpunerea cuvintelor în realitate în proiectul rezidențial Aviației Park, dezvoltat de Forte Publicitate