16 ianuarie 2012 Business InternaţionalManagerul celui mai mare fond de obligațiuni din lume crede că Grecia va intra în defaultvaloare de 252,2 miliarde de dolari din cadrul grupului PIMCO, a postat pe contul personal de Twitter că retrogradările operate în urmă cu câteva zile de agenția S&P la nivelul a nouă state Adrian Cojocar
5 mai 2012 PoliticăAP: Liderii statelor europene sunt înlocuiți din cauza crizei, excepție fiind Traian BăsescuLiderii a numeroase state europene pierd alegerile pe fondul crizei economice, următorul exemplu riscând să fie președintele francez Nicolas Sarkozy, singura excepție fiind România, Mediafax
2 martie 2012 PoliticăBăsescu: CE devine "jandarmul" respectării tratatului de guvernanță fiscalăȘeful statului a precizat că, "de bunăvoie", cele 25 de state semnatare împart cu Comisia Europeană controlul pe politice fiscale și bugetare. Mediafax
7 martie 2012 Politică externă"Super Marți” complică situația alegerilor republicane, dar Romney și Santorum se despart de plutonMarțea în care 10 state americane și-au desemnat, în aceeași zi, preferatul nu a adus clarificările necesare: candidatul moderat Mitt Romney și-a conservat avantajul în fața contracandidaților Iulian Anghel
20 august 2012 Business InternaţionalProducătorii de cauciuc vor să limiteze producția pentru a majora prețurileCele trei state controlează 70% din oferta globală de cauciuc, scrie The Wall Street Journal. Ioana Nita
30 septembrie 2012 Business InternaţionalÎn SUA a început votul: Obama sau Romney? Rezultatul care poate schimba fața planeteialegerea viitorului președinte al SUA - în care se confruntă democratul Barack Obama și republicanul Mitt Romney - a fost dat în Iowa la finalul săptămânii trecute. 32 din cele 50 de state Iulian Anghel
27 august 2013 Business InternaţionalPiețele din întreaga lume tremură în fața iminenței unui atac american în Siria. Petrolul se scumpește și bursele scadluni, iar cotația aurului a crescut după ce secretarul de stat american John Kerry a anunțat că Siria va fi trasă la răspundere pentru că a folosit arme chimice. Bogdan Cojocaru
29 noiembrie 2012 Business InternaţionalAmericanii critică Berlinul: Mercantilismul german este cauza principală a dezechilibrelor comerciale din economia mondialăal Statelor Unite a criticat Germania pentru excedentul uriaș de cont curent, realizat cu prețul austerității, care sufocă cererea internă, în detrimentul exporturilor celorlalte state Radu Bostan
28 martie 2013 Ziarul de DuminicăCea mai bună carte despre criza financiară/ Ziarul de duminicăLiderii de pretutindeni caută soluții, unele state au început să ale aplice, altele încă se mai gândesc, pentru că, oriunde, soluțiile nu pot fi decât dureroase, însemnând limitarea Ziarul de Duminica
12 mai 2013 ZF 24Eșecul austerității va duce la restructurarea zonei euroZona euro va supraviețui printr-o combinație a măsurilor de austeritate implementate în țările de la periferie, de inflație în principalele state din uniunea monetară și ieșiri temporare Ioana Nita