15 iulie 2008 Profesii35.000 de ingineri lipsesc de pe piata munciicelelalte domenii care angajeaza absolventi de facultati cu profil tehnic, cum sunt industria farmaceutica, industria chimica, cea petroliera sau productia alimentara, deficitul total Alina Pahoncia
20 iunie 2007 ZF 24Romania va incepe negocierile cu UE pentru un program de dezvoltare urbanaBugetul total al programului este de 67,8 milioane de euro, din care 78,6% reprezinta cofinantarea din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) Ziarul Financiar
12 decembrie 2007 Burse - Fonduri mutualeActiuni romanesti incluse in noul indice al Bursei din VienaIndicele cuprinde in total 30 de titluri ale unor companii reprezentantive de talie medie de pe pietele din Bucuresti, Praga, Varsovia, Budapesta, Belgrad, Sofia, Ljubljana si Zagreb Adrian Cojocar
30 ianuarie 2008 ZF 24Planul de reducere a birocratiei in UE a generat economii de 500 de mil. euroComisia Europeana a anuntat astazi ca a eliminat 5.000 de pagini, cu un total de 300 de reglementari, din documentele legislative ale UE, intr-un plan de reducere a birocratiei care Mediafax
13 octombrie 2003 Bănci și AsigurăriCreditele de consum, o piata de 250 mil. dolariVolumul total al creditelor de consum acordate populatiei ar putea creste, in acest an, la 250 mil.$, fata de nivelul de 150 mil.$ consemnat in anul 2002, sustine directorul executiv Ionut Bonoiu
14 martie 2004 Bănci și AsigurăriPe piata monetara dobanzile incep sa scadaVolumul total mediu zilnic al tranzactiilor a scazut cu 14,5%, iar scadenta medie a tranzactiilor a fost de 13,4 zile Ionela Nuta
23 februarie 2004 Bănci și AsigurăriCEC si-a dublat volumul de crediteVolumul total al creditelor acordate de Casa de Economii si Consemantiuni a crescut mai mult de dublu anul trecut, pana la 7.033 miliarde de lei, cea mai mare contributie la aceasta Ionela Nuta
20 ianuarie 2003 Business InternaţionalAberatii legislative la poloneziAgentiile de colectare a datoriilor din Polonia au avertizat recent ca noul proiect de lege aprobat de guvern si care a intrat in dezbaterile Senatului ar putea compromite total actiunile Georgiana Stavarache
16 ianuarie 2003 Bănci și AsigurăriRomexterra ar vrea sa cumpere societatea de brokeraj RomaxaRomaxa este o societate de valori mobiliare destul de mica, ocupand locul 46 dintr-un total de 80 Ionela Nuta
19 februarie 2003 AnalizăAnul trecut am exportat mai mult in Europa si am importat mai ales de la rusiVolumul total al comertului exterior (exporturi plus importuri) al Romaniei a ajuns anul trecut la nivelul record de 31,7 miliarde de dolari, in crestere cu 35,6% fata de nivelul inregistrat Razvan Voican