26 octombrie 2026 ZF 24România a încheiat primele nouă luni din 2026 cu un deficit bugetar pe cash, adică venituri încasate efectiv și cheltuieli efectuate efectiv, de 78 miliarde lei, în scădere cu 23% față de perioada similară din 2025. Ca pondere în PIB, deficitul pe cash a coborât de la 5,3% în primele nouă luni din 2025 la 3,81%Creșterea veniturilor din impozitul pe salarii (Ă5,6%) peste dinamica fondului de salarii din economie (Ă3,2%) a fost influențată de efectul de bază generat de eliminarea, începând Roxana Dumitru Rosu - Mediafax
4 aprilie 2005 CompaniiTrecerea de la vorbe la fapte sau cand consultantul in management incepe sa aplice retetele pe care le-a prescris) poate deveni o capcana, afirma, in articolul “The Smart-Talk trap” publicat in Harvard Business Review, cercetatorii Jeffrey Pfeffer si Robert I. Ionut Bonoiu
24 februarie 2014 ZF 24Europa are 11 milioane de locuințe goale și 4 milioane de oameni fără adăpostGavin Smart adaugă că există dovezi privind creșterea acestui tip de practici „în zonele bogate ale Londrei, în alte zone ale țării, probabil în întreaga Europă“. Oana Motei
6 iunie 2010 Burse - Fonduri mutualeMobius vrea sa stranga 500 mil. dolari prin listarea Fondului ProprietateaSuntem constienti ca nu exista suficienta transparenta nici in structura actionariatului”, a conchis Smart. Roxana Pricop
18 iunie 2008 PremiumFashion statement pe patru roticaroserie – istorie care se repeta in Europa de Vest, tot mai multi renuntand la automobilele “full-size” in favoarea scuterelor sau automobilelor din categoria lui smart Bogdan Alecu
21 noiembrie 2005 Business InternaţionalDieter Zetsche, noul director executiv al DaimlerChrysler, este un adevarat show-manGrupul Mercedes include brandurile Mercedes-Benz, Smart si limuzinele Maybach. Claudiu Vrinceanu
20 iulie 2009 CompaniiDiscount de gherila: chirii mai mici cu 30% pentru a pastra retailerii in Liberty CenterNoul manager a lucrat la Wal-Mart La sfarsitul lunii aprilie Liberty Center genera un trafic saptamanal de circa 82.000 de persoane, in medie mai putin de 12.000 de oameni zilnic, Cristi Moga
24 ianuarie 2001 CompaniiIn America a fost declansat razboiul hartiei igieniceUnele din cele 3.000 de magazine Wal-Mart au facut un experiment, oferind clientilor posibilitatea de a atinge diverse tipuri de hartie igienica, comparand calitatile acestora. Bogdan Neagu
12 noiembrie 2012 Business InternaţionalCine trage frâiele economiei mondiale: peste 700 mld. dolari în mâinile a 20 de oameniMoștenitorii Wal-Mart Stores, cel mai mare retailer la nivel mondial, ocupă următoarele patru poziții din top, cu o avere totală evaluată la peste 116 miliarde de dolari. Vlad Popescu - Mediafax
24 ianuarie 2001 CompaniiIn America a fost declansat razboiul hartiei igieniceUnele din cele 3.000 de magazine Wal-Mart au facut un experiment, oferind clientilor posibilitatea de a atinge diverse tipuri de hartie igienica, comparand calitatile acestora. Bogdan Neagu