30 mai 2010 CompaniiPleaca sau nu Ion Dragne, numarul doi de la Musat & Asociatii?de avocatura Musat & Asociatii, unde ocupa pozitia de deputy senior partner, ar urma sa paraseasca firma pentru a fonda propria casa de avocatura, potrivit unor surse din piata citate Cristi Moga
5 aprilie 2013 Media & AdvertisingGrupul de media Lagardère cedează acțiunile din grupul aeronautic EADS, pentru peste 2 miliarde euroGrupul de media francez Lagardère a anunțat că va ceda cele 7,5% din acțiunile pe care le deține în European Aeronautic Defence and Space Company (EADS), în cadrul unei tranzacții estimate Madalina Cerban - Mediafax
25 iunie 2019 InfoCele mai bune restaurante românești conform ghidului Gault & Millau 2019: Bucătarul șef al anului este Alexandru Dumitru, de la Bistro Ateneu, cu 15,5 puncte dintr-un maxim de 20Ghidul francez Gault & Millau, care a intrat oficial pe piața locală anul trecut cu un prim ghid al celor mai bine cotate restaurante din România a lansat acum o a doua ediție ce cuprinde Ștefan Stan
23 decembrie 2011 Business InternaţionalS&P ar putea da în ianuarie "verdictul" privind ratingurile a 15 țări din zona euro, au declarat vineri două surse guvernamentale europene, citate de Reuters. Mediafax
31 mai 2012 Business InternaţionalItalia a finalizat o anchetă împotriva S&P, iar cinci analiști ar putea fi puși sub acuzareretrogradarea țării de către agenția de rating Standard & Poor's (S&P), iar cinci actuali și foști analiști s-ar putea confrunta cu procese penale, potrivit unei surse apropiate situației, citate Marius Oncu - Mediafax
12 februarie 2007 ZF 24Avem peste 1.000 de produse traditionalePana in acest moment peste 1.000 de produse din industria alimentara au fost atestate ca produse traditionale. Ziarul Financiar
5 februarie 2007 ZF 24Fondurile de investitii Permira si TPG, interesate de preluarea JVCpentru achizitia producatorului de aparatura electronica de consum JVC, divizie a grupului japonez Matsushita Electric Industrial, au declarat, astazi, surse apropiate situatiei, citate Ziarul Financiar
8 mai 2007 ZF 24Profitul Dutsche Bank a crescut cu 30% in T1Bank, a crescut in primul trimestru cu 30%, la 2,12 miliarde de euro, sustinut de castigurile record obtinute de divizia de brokeraj, potrivit datelor publicate astazi de companie, citate Ziarul Financiar
24 mai 2007 ZF 24Adevarul: Vanzarile de detergenti, in crestereanul trecut vanzari de 484,9 milioane lei (aproximativ 137 milioane de euro), in crestere cu 12,9% fata de anul anterior, potrivit companiei de cercetare a pietei Nielsen Romania, citate Ziarul Financiar
21 februarie 2014 Business InternaţionalUn timbru cu Steve Jobs va fi lansat în SUASteve Jobs, decedat în 2011, este una dintre personalitățile americane selectate de Serviciul Poștal pentru… Radu Racu