5 octombrie 2011 Bănci și AsigurăriIsărescu: Rata anuală a inflației a coborât sub 4% în septembrie, intrând astfel în ținta BNRRata anuală a inflației a coborât sub 4% în septembrie și a intrat astfel în ținta BNR, de 2-4%, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu Marius Radu - Mediafax
28 iunie 2012 PoliticăBăsescu: E prima dată după '90 când un premier își asumă atribuții ale președintelui fără mandatPreședintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este pentru prima dată după revoluție când un premier își asumă atribuții ale președintelui fără a avea mandat, el precizând că România Marius Frățilă
13 ianuarie 2012 Business InternaţionalCele mai mari rezerve valutare din lume au scăzut pentru prima dată în peste un deceniuUriașele rezerve valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, au scăzut în trimestrul al patrulea, pentru prima dată în mai mult de un deceniu, cu 20,5 miliarde de dolari, la aproape Mediafax
23 ianuarie 2012 PoliticăCrin Antonescu, PNL: Cerem demisia președintelui, premierului și Parlamentului. Noi suntem gata să ne dăm demisiaAm cerut această sesiune extraordinară pentru că în România se întâmplă lucruri extraordinare, excepționale. Adrian Voicu
24 ianuarie 2012 Business InternaţionalDatoria Marii Britanii depășește pragul de un trilion de lire sterline pentru prima dată în istorieDatoria publică a Marii Britanii a depășit pentru prima dată în istorie pragul de un trilion de lire sterline (1,20 trilioane euro), după ce guvernul a decis să împrumute aproape 14 Adrian Voicu
3 mai 2012 Business InternaţionalPrețurile alimentelor la nivel global au scăzut în aprilie, pentru prima dată de la începutul anuluiPrețurile alimentelor la nivel global au coborât în aprilie, pentru prima dată în acest an, ca urmare a ieftinirii zahărului și cerealelor, și s-ar putea înscrie pe un trend descendent Marius Oncu - Mediafax
7 iunie 2012 Business InternaţionalChina a coborât dobânda de politică monetară pentru prima dată din 2008, pentru a stimula economiala creșterea burselor europene și a indicilor futures pentru piețele din SUA și Asia. Vlad Popescu - Mediafax
23 februarie 2012 Business InternaţionalSectorul bancar al Ungariei a avut pierderi în 2011, pentru prima dată în ultimii 13 aniSectorul bancar din Ungaria a fost neprofitabil anul trecut, pentru prima oară în ultimii 13 ani, din cauza pierderilor generate de programul de rambursare anticipată a creditelor... Anca Dumitrescu - Mediafax
7 martie 2012 CompaniiMallul Promenada din Floreasca, o investiție de 150 mil. euro, va fi gata în octombrie 2013Compania austriacă de dezvoltare imobiliară Raiffeisen Evolution va finaliza mallul Promenada din zona Floreasca în luna octombrie 2013, în urma unei investiții de aproximativ 150 de Cristi Moga
22 august 2012 PoliticăIliescu:De unde rezultă că nu s-ar fi realizat cvorumul? Aștept motivarea cu date statistice concreteÎn comunicatul dat publicității de Curtea Constituțională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea Mediafax