21 martie 2004 EvenimentConsumul energetic, cel mai mic din regiuneRomania a avut, anul trecut, cel mai mic consum de energie pe cap de locuitor dintre tarile din regiune, situatia fiind preconizata sa ramana neschimbata si in urmatorii cinci ani, Ziarul Financiar
3 iulie 2003 Prima paginaA doua demisie in privatizarea companiei PetromOmul care administra dosarele celor mai importante privatizari din Romania din sectorul petrolier, gaze si energie, Doru Laurian Badulescu si-a dat demisia de la 1 iulie din functia Adrian Mirsanu
23 august 2013 CompaniiBiletele de tren se scumpesc cu până la 10%, de la 1 septembrieaprobată prin ordin al conducerii Ministerului Transporturilor, luând în calcul evoluția inflației și majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie Departamentul Economic - Mediafax
18 decembrie 2012 CompaniiEuro Insol: Am renegociat 423 din cele 500 de contracte comerciale ale Hidroelectrica și am obținut reduceri de 93 mil. eurocondusă de către avocatul Remus Borza, a negociat 423 din cele peste 500 de contracte comerciale aflate în derulare la momentul deschiderii procedurii insolvenței producătorului de energie Roxana Petrescu
23 octombrie 2013 CompaniiUn director din Hidroelectrica și un consilier al ministrului Niță, reținuți de DNAmembru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei și consilier al ministrului Constantin Niță, au fost reținuți, miercuri, de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie Departamentul Social - Mediafax
26 noiembrie 2013 ZF 24Ministrul energiei, Constantin Niță: Proiectele energetice cu China nu vor presupune garanția sau ajutorul statului românMinistrul energiei, Constantin Niță, a afirmat ieri după încheierea Forumului Economic și Comercial China – Europa Centrală și de Est că cele patru proiecte de cooperare în energie Sorin Pâslaru
12 iunie 2013 CompaniiHidroelectrica va începe în iulie vânzarea hidrocentralelor miciHidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară, va începe în iulie programul de vânzare a microhidrocentralelor, prin organizarea unei licitații internaționale pentru 25 Radu Bostan
17 decembrie 2013 CompaniiALFRED, nume de cod pentru un nou tip de reactor nuclear în România. Cine-l implementează?constituire pentru implementarea proiectului ALFRED, un reactor nuclear de demostrație răcit cu plumb, părțile implicate în dezvoltarea acestuia fiind Regia Autonomă de Tehnologii pentru Energia Roxana Petrescu
21 februarie 2008 Business InternaţionalPretul petrolului a sarit iar de 100 de dolari pe barilcoborat ieri la 99,11 dolari pe baril, dupa ce marti seara inregistrase nivelul record de 100,10 dolari pe baril, pe fondul speculatiilor potrivit carora Departamentul american pentru Energie Ciprian Botea
31 iulie 2008 Business InternaţionalInflatia ii face pe europeni la fel de pesimisti ca dupa atentatele din 2001europenilor in economie a inregistrat cea mai drastica scadere din 11 septembrie 2001, de la atacurile teroriste din Statele Unite si pana acum, pe fondul cresterii preturilor la energie Vlad Anastasiu