20 octombrie 2010 Business InternaţionalUn semn al revenirii imobiliarelor din SUA: arhitecții au taxat mai mult în septembrieValoarea facturilor emise de arhitecții din SUA - un indicator pentru cererea din domeniul imobiliar - a crescut în septembrie pentru prima dată în ultimii trei ani, indicând o revenire Radu Racu
28 martie 2012 Business InternaţionalBursele europene au închis la minimul ultimelor trei săptămâniAcțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de miercuri la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni, din cauza unor date din SUA sub așteptări referitoare la Mediafax
11 octombrie 2009 ZF 24Economistii se asteapta la cel mai mare avans al economiei americane din ultimii doi ani, in T3Economia SUA a crescut cu 3,2% in trimestrul al treilea din 2009, fata de perioada similara a anului trecut, maximul ultimilor doi ani, potrivit unui sondaj la care au participat importanti Ziarul Financiar
10 august 2009 ZF 24Bursele asiatice incep saptamana pe crestereBursele asiatice au deschis saptamana pe crestere, conduse de tranzactiile cu titlurile producatorilor auto si ale retailerilor, dupa ce date privind somajul din SUA au indicat o usoara Ziarul Financiar
9 decembrie 2008 ZF 24Efectul Obama persista pe bursele asiatice: indicii continua pe plusEfectul pozitiv al anunturilor facute duminica in SUA si India a continuat sa se faca simtit si astazi pe bursele asiatice, insa cresterile au fost semnificativ mai moderate fata de Ziarul Financiar
8 ianuarie 2010 ZF 24Nehotarare pe bursa din SUA. Nasdaq a incheiat sedinta de joi in scadere usoaraBursele din SUA au inchis sedinta de tranzactionare de joi indecis, cu indicele Nasdaq in scadere usoara, pe fondul precautiei investitorilor inainte ca autoritatile sa publice date Ziarul Financiar
4 mai 2009 ZF 24Short Sellingul revine la moda la bursa din New York pe fondul testelor de stresNumarul de actiuni Citigroup imprumutate si vandute short a crescut de sase ori fata de inceputul lunii martie, dupa ce Trezoreria SUA a decis sa converteasca actiunile preferentiale Ziarul Financiar
4 mai 2009 ZF 24Short Sellingul revine la moda la Bursa din New York pe fondul testelor de stresNumarul de actiuni Citigroup imprumutate si vandute short a crescut de sase ori fata de inceputul lunii martie, dupa ce Trezoreria SUA a decis sa converteasca actiunile preferentiale Ziarul Financiar
5 aprilie 2005 Prima paginaImmofinanz a dat 20 mil. euro pe o noua cladire de birouriImmofinanz a dat 20 mil. euro pe o noua cladire de birouri Adrian Mirsanu
5 aprilie 2005 ZF TransilvaniaImmofinanz a dat 20 mil. euro pe o noua cladire de birouriImmofinanz a dat 20 mil. euro pe o noua cladire de birouri Adrian Mirsanu