24 noiembrie 2010 EvenimentLionăchescu: Fondurile europene sunt o fata morgana, trebuie repornită creditareacredite, iar legarea tuturor speranțelor de revenire de absorbția fondurilor europene este doar o iluzie, atenționează Doru Lionăchescu, managing partener la casa de consultanță Capital Liviu Chiru
7 noiembrie 2010 Business InternaţionalBNP a devenit cea mai mare bancă din lumemare bancă din lume nu este în Statele Unite, unde autoritățile au interzis creditorilor să mai facă operațiuni în nume propriu, nici în Elveția, care își dublează cerințele de capital Catalina Apostoiu
28 martie 2011 EvenimentNouă bănci străine au cerut Finanțelor să le vândă titluri în valutăMinisterul Finanțelor a emis pe piața internă în ultimii doi ani titluri de stat denominate în valută la solicitarea principalelor nouă bănci cu capital străin care activează în România Marius Radu - Mediafax
17 iunie 2011 PoliticăBoc: România nu este în situația Greciei, BNR a luat măsuri de protejare a clienților băncilor eleneGuvernul a decis acțiuni economice și sociale "mult mai grele", iar Banca Națională a României a luat măsuri pentru protejarea cetățenilor români care sunt clienți ai băncilor cu capital Mediafax
7 iunie 2011 Burse - Fonduri mutualeAcțiunile OMV nu au trezit interesul investitorilor pe bursa de la Viena. Austriecii au strâns 750 milioane euro față de 900 de milioane euro, cât își propuseseră. Ce va fi la Petrom?Grupul austriac OMV, acționarul majoritar al Petrom (SNP), a reușit să vândă toate acțiunile noi emise în majorarea de capital, însă prețul la care s-a finalizat oferta, de 27,5 euro Andrei Chirileasa
20 octombrie 2011 Bănci și AsigurăriVasilescu, BNR: Între 2004 și 2008 intrau în România 16 mld. euro anual; acești bani nu mai vinIntrările anuale de capital însumau în medie circa 16 miliarde de euro între 2004-2008, dar odată cu începutul crizei acest flux de bani s-a oprit, iar România trebuie să accepte că Marius Radu - Mediafax
28 august 2011 Business InternaţionalȘeful FMI: "Acționați acum" pentru salvarea economiei globaleNoul șef al Fondului Monetar Internațional a cerut sâmbătă politicienilor să acționeze cât mai repede, inclusiv prin obligarea băncilor să participe cu capital, pentru prevenirea reintrării Adrian Voicu
28 august 2011 EvenimentAnaliștii băncilor încep să taie din creșterea economică de la anul din cauza crizei Vestuluiviitor de la 3,9% la 2,9%, invocând perspectiva prelungirii tensiunilor din zona euro cu impact asupra României atât la nivelul cererii pentru exporturi, cât și al fluxurilor de capital Razvan Voican
30 noiembrie 2011 Bănci și AsigurăriErste se așteaptă ca Raiffeisen să plece din Slovenia, iar în România să aibă o creștere a creditării de1% la anulmajor între credite și depozite (334%), î paralel cu reduceri semnificative ale afacerilor din Ungaria, Ucraina, Belarus și Bulgaria, scriu într-un raport analiștii de piețe de capital Razvan Voican
20 iunie 2012 Bănci și AsigurăriGhețea: Băncile care au apucat să facă bani în România vor ține cu dinții să rămână, inclusiv greciiBăncile cu capital străin care s-au poziționat bine pe piață și au obținut profituri semnificative "vor ține cu dinții" să rămână în România, apreciază președintele CEC Bank, Radu Ghețea Ovidiu Tempea - Mediafax