Autotrenul românesc implicat într-un accident în Ungaria, soldat cu moartea a 14 români, a derapat de pe banda sa de mers după o curbă, pe autostrada M43, și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un microbuz înmatriculat în România, a anunțat poliția ungară.

Paisprezece persoane au murit, inclusiv trei copii, când un microbuz românesc a fost lovit frontal de un autotren, pe autostrada M43, în apropiere de Szeged, în sudul Ungariei, în noaptea de duminică spre luni.

Autotrenul, care transporta lemn din Arad către Germania, a derapat de pe banda sa de mers după o curbă, a rupt bara care desparte cele două sensuri de mers, s-a răsturnat și a intrat în coliziune frontală cu microbuzul care venea din sens opus, a declarat pentru MTI un purtător de cuvânt al poliției din Csongrad. Microbuzul, cu o capacitate de 15 persoane, efectua o cursă din Valencia (Spania) spre București, a precizat Szabolcs Szenti.


Ambele vehicule au ajuns în șanțul de la marginea drumului, potrivit corespondentului agenției de presă MTI de la locul accidentului.
Paisprezece pasageri din microbuz au murit pe loc, iar altul este în stare critică. Șoferul autotrenului a fost de asemenea rănit. Ambii răniți au fost transportați la un spital din Szeged.

Autostrada va rămâne închisă pe porțiunea unde a avut loc accidentul până la încheierea operațiunilor de intervenție. Poliția a demarat proceduri legale.

Tir-ul implicat în accidentul din Ungaria soldat cu moartea a 14 români este deținut de o firmă de transport din municipiul Arad, ai cărei patroni sunt un fost polițist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă și mama acestuia, femeia afirmând că nu crede că șoferul a adormit la volan.

Șeful Biroului Drumuri Europene și Naționale din cadrul Poliției Rutiere Timiș, Gheorghe Moldovan, care a ajuns la locul accidentului împreună cu alți trei polițiști din Timiș, pentru a ajuta la identificarea victimelor, declara că Poliția Timiș a fost informată despre accident de către autoritățile ungare, care au cerut sprijin la fața locului.

Moldovan preciza că accidentul s-a petrecut după ce șoferul unui autocamion a adormit la volan și a intrat cu mașina pe contrasens, unde a lovit un microbuz înmatriculat în județul Argeș.