Prognoza de crestere economica de 5,2% pentru anul acesta se mentine si are toate sansele sa fie depasita, a declarat ieri ministrul dezvoltarii si prognozei Leonard Cazan. El sustine ca pesimismul bazat pe rezultatele economice din lunile ianuarie si februarie nu s-a confirmat.
“In aprilie si mai vom avea o decolare puternica a economiei, insa e bine sa fim prudenti in continuare”, a spus la randul sau si ministrul finantelor Mihai Tanasescu.
In primele doua luni ale anului productia industriala a stagnat din cauza scaderii inregistrate in febriarie. Aceste informatii au determinat aparitia unor estimari negative privind evolutia indicatorilor economici pentru urmatoarele luni avand in vedere ca publicarea acestora s-a lasat asteptata. De asemenea, analistii externi au inceput sa revizuiasca in sens negativ estimarile privind cresterea economica din acest an. Aceste revizuiri au fost respinse de autoritatile romane. Guvernul considera ca se va incadra in tintele stabilite. Recesiunea de Europa, razboiul din Iraq si stagnarea consumului intern sunt principalele motive pentru care analistii externi au pus la indoiala atingerea tintelor stabilite.
Pentru acest an, Ministerul Dezvoltarii si Prognozei estimeaza o crestere de 6,1% a productiei industriale si de 7,7% a activitatii din constructii. Cresteri se vor inregistra si in ceea ce priveste agricultura (+7%), serviciile (+3,8%), consumul final (+3,9%) si formarea bruta de capital fix (+9%).
In ceea ce priveste inflatia, ministrul dezvoltarii spune ca in luna aprilie ea se va fi de 1,1-1,2%, comparativ cu o rata prognozata de 1,6%. El a aratat ca rata inflatiei pe primele 20 de zile ale lunii aprilie a fost de 1%.
“Am gandit pentru prima parte a anului o crestere mai mare a inflatiei, 3,7% pentru primul trimestru si acelasi nivel pentru cel de-al doilea, pornind in primul rand de la ceea ce a insemnat majorarea salariului minim de economie de la 1.750.000 la 2,5 milioane de lei”, a spus Cazan. In primul trimestru, cresterea preturilor de consum al populatiei a fost de 3,2%.
“In loc de 5,4% pe primele patru luni, cat ar fi insemnat prognoza noastra, realizarile sunt cu un punct procentual mai putin”, a adaugat ministrul Dezvoltarii.
El afirma ca “in vara vom avea cu siguranta rate lunare ale inflatiei de sub 1% si avem rezerve pentru eventuale reveniri ale inflatiei din diverse cauze, cum ar fi cresterea euro”.
Manageriii se asteapta la cresterea inflatiei
Cu toate acestea, managerii companiilor de pe piata romaneasca asteapta pentru perioada aprilie – iunie la cresteri ale inflatiei in urma majorarii preturilor in cele trei mari sectoare economice: industrie, constructii si comertul cu amanuntul.
Potrivit ultimului sondaj realizat de Institutul National de Statistica (INS), aceasta tendinta se va manifesta in conditiile cresterii productiei si a vanzarilor in cele trei sectoare. Au fost chestionati 2.550 de manageri din industria prelucratoare, 700 din constructii si 950 din domeniul comertului cu amanuntul.
Rezutatele sondajului INS mai arata, pe langa cresterea nivelului productiei in industrie, o diminuare a stocurilor excedentare de produse finite. Tendinta de scadere a numarului de salariati se mentine in previziunile managerilor cu precadere in societatile cu capital majoritar de stat si in companiile cu peste 500 de salariati. Numai in constructii se asteapta o crestere a numarului angajatilor in conditiile reluarii activitatii pe santiere. razvan.voican@zf.ro
Eveniment
Cazan: ne mentinem prognoza de crestere economica
Prognoza de crestere economica de 5,2% pentru anul acesta se mentine si are toate sansele sa fie depasita, a declarat ieri ministrul dezvoltarii si prognozei Leonard Cazan. El sustine ca pesimismul bazat pe rezultatele economice din lunile ianuarie si februarie nu s-a confirmat