Luni seară președintele Traian Băsescu a introdus în limbajul public o nouă noțiune: CDS-ul. În declarația pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu privire la ultimele situații din economie și la întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles și luni dimineață cu miniștri și oficiali ai BNR, președintele a menționat de șase ori acest acronim CDS, fără să explice ce este el și cum funcționează.
“La 1 august, CDS-ul României pentru împrumuturi pe cinci ani era 137 de puncte de bază. Asta este o indicație cu privire la dobânzile care s-ar aplica la creditare, fără să fie un indicator precis – cu această dobândă te poți finanța. Dar erau 137 de puncte de bază, CDS-ul României. La 26 septembrie, deci două luni mai târziu, CDS-ul României era 377 de puncte de bază, fără ca România să fi făcut niciun pas greșit, dar așa a plecat toată regiunea. Aș vrea să înțelegeți că este o conjunctură economică ce ne obligă la prudență”, spunea președintele într-o parte a discursului.
România este aproape de Spania pe piața CDS și are un risc de țară mai mic decât Italia sau Ungaria
Președintele vorbea ca și cum toată lumea știe ce este CDS-ul, cine îl face și cum se utilizează. Eu nu cred că în această țară sunt mai mult de 2.000 de oameni care știu ce este CDS-ul.
Cred că sunt și ofițeri de credit în bănci care nu știu ce este CDS-ul.
Dar sigur îl menționează atunci când explică de ce dobânda la credite depășește 10%, în condițiile în care dobânda de referință intrată deja în limbajul cotidian – EURIBOR – se învârte în jurul a 1,5%.
CDS-ul vine de la credit default swap, respectiv prima de risc pe care o plătești pentru a-ți asigura o investiție făcută în titlurile unei țări sau ale unei companii. CDS-ul se adaugă la indicatorul de referință (EURIBOR, LIBOR, titlurile germane) și rezultă o dobândă de la care se pornește în discuții.
CDS-ul României era ieri pentru titlurile pe cinci ani de 375 de puncte de bază, respectiv dacă voiai să-ți asiguri în caz de faliment 10 milioane de euro investiți în titluri de stat în euro pe România trebuia să plătești 375.000 de euro.
Acest indicator este folosit în ultimul timp pentru a arăta cât de riscantă este o țară. Cehia are 125, Ungaria 515, Polonia 245, Croația 480, Slovacia 210, Ucraina 800, Turcia 270. Așa erau datele de marți dimineață.
Piața CDS-urilor este netrasparentă din punctul de vedere al contractelor încheiate și nimeni nu știe care este volumul tranzacțiilor, cine sunt cei mai mari jucători și ce bănci au în dulapuri cele mai mari expuneri.
În cazul în care o țară intră în faliment, cel care a vândut CDS-uri trebuie să acopere acest risc.
Sumele implicate sunt de la zeci de milioane la sute de milioane, dacă nu chiar miliarde. Gândiți-vă că peste noapte Erste și-a provizionat niște operațiuni cu CDS-uri, prin care pur și simplu și-a năucit propriii acționari: “Erste Group schimbă metoda de evaluare a portofoliul CDS (garanții vândute) de la cost de amortizare la prețul pieței. Această măsură va avea un impact negativ singular de 280 mil. euro asupra capitalului propriu aferent anilor dinaintea exercițiului 2011. Efectul asupra contului de profit și pierdere pentru perioada ian. – sept. 2011 este de aproximativ 180 mil. euro (după impozitare)”.
Piața CDS-urilor a câștigat teren puternic în ultimii ani și toată lumea a început să se uite cu foarte mare atenție la cotațiile oferite odată cu venirea crizei.
Țări întregi au fost trimise la pământ de aceste cotații oferite de jucători pe ecranele calculatoarelor de tranzacționare din întreaga lume.
CDS-ul este cotat să spunem de un dealer care are 20-30 de ani și care pune niște cifre în funcție de cum evaluează el riscul investiției în țara respectivă, de cum mai citește rapoarte ale analiștilor, articole din presă sau de cum se uită la datele statistice. În final evaluează riscul și în funcție de liderii politici și financiari ai țării, respectiv cât de mult crede în ei că vor face ceea ce spun.
Președintele Băsescu se plângea că în ciuda faptului că România a luat măsuri de tăiere cu mult înaintea altor state și nu are problemele pe care le avea în 2010, CDS-ul a crescut.
Dar nu-și pune problema dacă cel care vinde acel CDS crede în ceea ce spun el sau guvernul Boc sau ministrul de finanțe sau ministrul economiei sau guvernatorul Băncii Naționale sau un alt lider politic.
Când tu spui în programul de guvernare și în toate declarațiile că vei privatiza și vei restructura întreprinderi și nu faci aceste lucruri, cineva te penalizează. Când spui că vrei să aduci investitori în energie și de trei ani bați pasul pe loc, cineva notează și te penalizează. Când spui la construcția bugetului în 2009 că mergi pe o creștere economică de 2% și în final economia a bifat o cădere de 7,1%, atunci toți te vor privi cu rezervă când vii cu noi indicatori macroeconomici. Când spui că vrei să faci parteneriate public-private pentru anumite lucrări de infrastructură sau proiecte majore și nici după trei ani nu a început niciun proiect, atunci niciun investitor nu te va lua în serios. Și toți care au fost plimbați cu vorba vor spune și ei mai departe, iar în final va fi cineva care va nota acest lucru.
Președintele spunea că am privatizat și nu mai avem ce vinde acum. România a dat companiile investitorilor străini în schimbul investițiilor, admiterii în NATO și în UE. Fiecare multinațională și-a luat tainul din România pentru că a pus o vorbă bună la ea în țară la politicieni atunci când trebuia să ridice mâna pentru admiterea României în structurile politice.
Dar acea perioadă s-a terminat, iar piețele și investitorii vor altceva. Și întâi de toate vor să aibă încredere în liderii politici și financiari că ceea ce spun la nivelul dezvoltării României se va întâmpla și în realitate. Iar aici liderii noștri stau foarte prost. Ministrul de finanțe Gheorghe Ialomițianu este o pasăre rară în cercurile financiare internaționale, dar și în fața ziariștilor români. Ministrul economiei Ion Ariton fuge pur și simplu de presă și atunci nimeni nu știe ce gândește și ce vrea să facă. Toți străinii notează acest lucru și pun riscul pe România mai mare pentru că n-au cu cine să vorbească și în cine să aibă încredere.
A fost bine pentru televiziune când președintele Băsescu a avut ceva de împărțit cu Franța și Germania. Dar atât. Acum când avem nevoie de banii nemților să investească în obligațiunile noastre emise de Finanțe, ei lipsesc. Acum 12-13 ani, pe vremea președintelui Constantinescu, Germania și băncile germane ne-au finanțat și ne-au ajutat să nu intrăm în incapacitate de plată. Dar totul s-a rupt peste câțiva ani, iar acum plângem după nemți. Austriecii și francezii, care au fost marii câștigători ai privatizărilor din România, au expuneri la maximum. Erste, Raiffeisen, Société Générale sunt principalii finanțatori ai statului, dar nici ei nu mai au ce să pună pe masă, în special austriecii. Au început să vină americanii, dar azi sunt, mâine nu sunt, pentru că ei sunt pragmatici.
Americanii ne-au dat binecuvântarea politică, dar până la binecuvântarea economică, până să ocupe țara investitorii americani cu miliardele lor mai trece un deceniu. Americanii scot bani prin contractele câștigate. Până una-alta suntem la mâna acelor dealeri și economiști care văd riscurile României dintr-o altă perspectivă decât le vedem noi de aici.
Parcă și acum îmi amintesc cum guvernatorul BNR se arăta indignat în fața ziariștilor români de ce scriau economiștii unor bănci străine. Prietenul guvernatorului era Lars Christensen de la Danske Bank care în vara lui 2008 spunea cât de prost stă România la indicatorii macroeconomici, cum este economia supraîncălzită și cum există riscul unei aterizări forțate. Toate aceste dezechilibre se vărsau în cursul de schimb. Noi ne arătam indignați, iar realitatea care a urmat a fost mult mai dură: economia a aterizat în bot, am luat 20 de miliarde de euro de la FMI, ne zbatem să ieșim din recesiune.
Ca o paranteză, la sfârșitul săptămânii trecute Danske și-a făcut din nou apariția și a spus că valoarea cursului din punctul lor de vedere va ajunge la 4,65 lei/euro.
Până la urmă, dincolo de situația macroeconomică, unde România stă mult mai bine decât alte țări, prima de risc, acel CDS introdus în spațiul public luni seară de președintele Băsescu, ține și de credibilitatea pe care el, premierul Boc, miniștrii economici o au în fața piețelor. Liderii Cehiei, Poloniei, Turciei, Slovaciei sunt mai credibili. Noroc cu Ungaria și premierul ei Victor Orban care i-a enervat pe investitorii străini prin măsurile pe care le-au luat ca să-și protejeze țara și au fost penalizați cu un risc mai mare: 515.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.