Supravegherea Greciei de către creditorii săi va fi consolidată în schimbul planului de salvare menit să permită Atenei să evite falimentul, a anunțat marți dimineață comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, în cadrul unei conferințe de presă, transmite AFP.
“Planul de salvare a Greciei se bazează pe o condiție strictă: el prevede consolidarea supravegherii Greciei și impunerea unei prezențe permanente a misiunii Comisiei Europene la fața locului”, menită să ajute Grecia să-și modernizeze aparatul de stat, a declarat Rehn.
El s-a exprimat la finalul unei reuniuni a Eurogrupului, în cursul căreia miniștrii de Finanțe din zona euro au aprobat un important plan de salvare în favoarea Atenei.
La rândul său, “troika își va spori în mod semnificativ prezența” în Grecia, a precizat liderul Eurogrupului, Jean-Claude Juncker.
Troika, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional, organizează în mod regulat misiuni de inspecție în țările care au beneficiat de un program de ajutor internațional. De verdictul acestora despinde vărsarea tranșelor ajutorului.
Dar în cadrul reuniunii Eurogrupului, ministrul olandez de Finanțe, Jan Kees de Jager, a vrut mai mult. El a pledat pentru o supraveghere “permanentă” a Greciei de către UE și FMI, pentru a controla mai bine progresul reformelor și implementarea măsurilor de austeritate.
Zona euro a decis de asemenea să înființeze un cont blocat în care va fi virată o parte din fondurile împrumutate Greciei, care vor fi alocate cu prioritate pentru rambursarea datoriei publice, precizează comunicatul final. Această măsură va permite ca “fondurile împrumutate Greciei să fie mai bine urmărite și supravegheate”.
Acest mecanism va fi supus controlului creditorilor Greciei – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional. El va fi temporar, așteptând ca Grecia să înscrie în Constituție, în termen de două luni, o clauză care să garanteze că problema datoriei va fi prioritatea sa.