De atata mediatizare, chiar ca se poate spune ca pana si copilul din albie stie ce se intampla la Iukos. Doua procese pe rol, unul impotriva actionarilor Hodorkovski si Lebedev, altul impotriva companiei, pe motiv ca nu si-a platit taxele din 2000 incoace. Strainii din conducerea grupului petrolier rusesc blestema ziua cand au acceptat functiile, actionarii minoritari au intentat si ei proces companiei, pe motiv ca au fost inselati sa cumpere niste actiuni supraevaluate, iar presa occidentala vuieste ca falimentul Iukos ar goni definitiv investitorii straini din Rusia.
Un singur lucru nu se prea stie: ce cauta in conducerea consiliului de administratie al Iukos fostul sef al Bancii Centrale, silit acum doi ani sa-si lase functia de acolo din cauza antipatiei presedintelui Vladimir Putin fata de el. Viktor Gherascenko, fost guvernator al Bancii Centrale rusesti in perioadele 1992-1994 si 1998-2002, a fost chemat, in primavara, sa ocupe functia de presedinte al consiliului de administratie, anume ca sa sprijine Iukos in lupta cu autoritatile. Imediat s-a aflat ca il solicitase tocmai grupul Menatep, actionarul majoritar al Iukos si adevarata tinta a represaliilor din partea autoritatilor. La momentul respectiv, pietele financiare au reactionat foarte bine, iar analistii au fost de parere ca omul nu le poate fi decat de ajutor celor de la Iukos, fiindca are o multime de relatii la Kremlin, acumulate si consolidate in timp, si “intrari” mai bune acolo decat tot restul managerilor grupului petrolier la un loc.
N-avea importanta ca nu lucrase niciodata in industria petroliera, ci numai faptul ca, in calitate de inalt functionar in structurile de putere ale primului deceniu de tranzitie si, mai nou, de reprezentant in parlament al partidului nationalist si populist Rodina, deloc opus actualei politici a Kremlinului, Gherascenko putea reprezenta o concesie facuta de Iukos unor viziuni despre administratie pe care incarceratul liberal Hodorkovski nu le-a impartasit niciodata. Anul trecut, Gherascenko a candidat pentru Duma de Stat si a ajuns acolo pe o platforma care, culmea, includea si ideea ca marile companii petroliere rusesti ar trebui sa plateasca taxe mult mai mari la stat (pentru ca, dupa cum stim, privatizarea lor dubioasa i-a imbogatit numai pe unii, iar valoarea adusa de activitatea lor nu se vede deloc in nivelul de trai al poporului).
Nascut la Leningrad (St.Petersburg) in 1937, Gherascenko provine dintr-o familie instarita, din elita epocii sovietice: tatal sau a fost vicepresedintele Bancii Nationale a URSS. Doctor in stiinte economice, a lucrat pana in 1989 in sistemul bancar sovietic, in tara si in strainatate (la Londra, Beirut, Singapore si Frankfurt), iar in 1989 a fost numit presedinte al Bancii Centrale. Dupa destramarea URSS si reorganizarea administratiei, si-a mentinut pozitia, fiind numit in 1992 presedinte al Bancii Centrale a Federatiei Ruse. In 1994 a trebuit sa demisioneze insa, dupa “martea neagra” din 11 octombrie, cand rubla s-a devalorizat cu 30% intr-o singura zi. In urmatorii patru ani a lucrat la Banca Internationala a Moscovei, pana ce urmatoarea prabusire importanta a rublei, cu care a inceput criza financiara din 1998, l-a readus in vechea functie. A reusit sa reziste apoi ca bancher central pana in 2002 fiindca a reusit sa restabileasca autoritatea institutiei: reglementarile mult mai stricte impuse exportatorilor si politica lui monetara au dus la stabilizarea rublei, a rezervelor valutare si, in ceea ce priveste Banca Centrala, la un regim de independenta a acesteia poate chiar mai mare decat ar fi dorit Kremlinul.
Chiar asa a si fost: in 2002, ministrul de finante al lui Putin, Aleksei Kudrin (exact cel care acum este considerat principalul inamic al Iukos la Kremlin), l-a adus in locul sau pe Serghei Ignatiev, un fost viceministru de finante, confirmand astfel victoria factiunii “tinerilor” din Sankt-Petersburg, mai apropiata de Putin, asupra vechilor functionari vazuti ca fiind mai aproape de “Familia” fostului presedinte Boris Eltan. Demisia (de fapt, demiterea) lui Gherascenko in martie 2002, cu sase luni inainte sa-i expire mandatul, a fost un semnal puternic ca administratia Putin e hotarata sa-si impuna autoritatea si asupra Bancii Centrale, singura institutie ramasa la acea vreme neocupata de reprezentantii noului regim: exact cand Gherascenko pleca, Duma incepuse sa dezbata un proiect legislativ care ar fi limitat serios independenta bancii, subordonata unui Consiliu National Bancar, cu reprezentanti din guvern si din parlament.
Iar aici incepe confuzia care impiedica in buna masura intelegerea faptelor acestui personaj. Au fost comentatori dezamagiti de plecarea lui, pe motiv ca Gherascenko era ultimul mohican independent din sistem; unii au spus chiar ca bancherul nu facea de fapt nimic deosebit prin care sa contrazica politica lui Putin, dar ca autoritatea castigata de el in mediul bancar, ca si in cercurile financiare straine, deranja Kremlinul, in asa fel incat ajungea doar ca el sa se strambe cand se anunta o masura luata de guvern pentru ca imediat presa sa o condamne. Pe de alta parte, au fost si altii comentatori care au preferat sa se raporteze la intentiile de reforma liberala ale lui Putin (e drept ca abia acum, dupa alegerile prezidentiale din martie, aceste intentii au inceput sa fie luate in serios de presa occidentala), observand ca Gherascenko, ca si alti functionari din garda veche ramasa de pe vremea lui Eltan, nu era decat un obstacol in calea innoirii sistemului si chiar trebuia inlaturat.
Iar aici au fost multe interese in calea carora a stat. De pilda, bancherul a fost intotdeauna un adept al unei ruble puternice, ceea ce i-a deranjat pe marii exportatori. De aici si numeroasele acuzatii ca de fapt a reusit sa-si mentina functia in anii anteriori favorizandu-i pe unii oameni de afaceri apropiati lui Eltan si dezavantajandu-i pe altii; in plus, i s-a reprosat ca a prezidat Banca Centrala in perioadele cele mai intunecate pentru imaginea Rusiei in lume, cand a izbucnit scandalul deturnarilor de fonduri provenite din imprumuturile la FMI si din rezerve valutare. In fine, altii sunt si mai categorici, spunand ca Gherascenko nu este, in fond, decat un dinozaur sovietic, o nulitate in materie de finante, care nu s-a ilustrat prin nimic bun sau rau in timpul mandatelor sale, ci numai prin continuitatea sa simbolica intr-o functie unde se stie ca nu e prea bine sa se perinde prea multi. Acestia invoca mereu aprecierea economistului Jeffrey Sachs, care l-a numit pe Gherascenko la un moment dat “cel mai prost bancher central din istorie”, in virtutea faptului ca in mandatul lui a avut loc prabusirea din 1994 a rublei.
Dar n-ar fi fost nimic daca ar fi fost vorba doar de prestatia lui la banca. Nimeni nu l-ar fi vazut la Iukos pe un om care anul acesta a vrut sa candideze la presedintie din partea unui bloc nationalist si populist ca Rodina, iar insusi esecul lui dovedeste ca a fost vorba de o initiativa cam dubioasa: nu i-a fost inregistrata candidatura fiindca n-a prezentat cele 2 milioane de semnaturi necesare, iar el nici macar n-a combatut decizia comisiei electorale, ceea ce i-a facut pe analisti sa comenteze ca de fapt in spatele lui nu sta nimeni si ca n-are de fapt nici o putere. Si, de fapt, sa ne amintim ca, de cand a venit la Iukos, Gherascenko n-a reusit sa faca mai nimic: la inceput a spus ca are un plan de redresare pentru companie, apoi a spus ca nu are nimic concret si ca mai trebuie sa studieze situasia, apoi ca a dat telefoane pentru Iukos la premierul Fradkov, la ministrul de finante Kudrin si la tot felul de oficiali de la Kremlin, fara a reusi sa vorbeasca insa cu nici unul din ei. Singura zvacnire a vechiului sau orgoliu s-a consumat acum cateva zile, cand Gherascenko a catalogat drept “prostie” si “provocare” decizia justitiei de a ingheta conturile Iukos, impingand astfel spre faliment compania, in ciuda declaratiilor de la Kremlin ca nimeni de acolo nu vrea asa ceva.
Prin urmare, unde e autoritatea pe care se bazeaza acum cei de la Iukos apeland la Gherascenko? O sursa mai bine informata sau cu capacitate mai mare de a face scenarii a sustinut ca de fapt nu actionarii au dorit sa vina Gherascenko, ci Kremlinul insusi, tocmai ca sa puna un om de paie la Iukos, cu suficienta notorietate insa si capabil sa asigure continuitatea in aceasta functie (ca si la Banca Centrala), inclusiv in caz ca grupul petrolier ar fi nationalizat sau/si dezmembrat.
Daca ar fi asa, poate s-ar explica mai bine si comentariile elogioase din Pravda, care a scris cu ocazia numirii lui Gherascenko la conducerea consiliului de administratie al Iukos ca el e singurul care poate sa intinda o punte intre Kremlin si Iukos, iar abilitatile sale de negociator, de om de lobby si de expert in economie vor fi nepretuite pentru rezolvarea crizei de acolo. Pravda a citat un expert rus de la Royal Institute of International Affairs din Londra, a carui opinie e ca, in lumina declaratiilor lui Putin cum ca nu doreste falimentul Iukos, Gherascenko e prima piesa nou implantata in conducerea companiei pentru a echilibra situatia. “Trebuie gasite mijloace pentru a construi un alt Iukos, mai loial din punct de vedere politic, care sa poata lucra in avantajul Rusiei. Aceasta implica o inlocuire treptata a managementului Iukos”, spune expertul. Vom avea ocazia in curand sa vedem cat de plauzibila e aceasta teorie. crenguta.nicolae@zf.ro