Victor Ponta: Bună dimineața. Vreau să spun câteva cuvinte, în primul rând despre fondul problemei și după aceea despre formă, pentru că procedura – vorbesc între juriști – uneori devine mai importantă decât fondul. Pe fond, cred că e obligația noastră în acest an să realizăm o revizuire a Constituției României din câteva motive pe care nu obosesc să le repet.
În primul rând, după ani de zile de război politic și constituțional, este obligația minților luminate și a oamenilor raționali din toată țara să construiască o pace de durată, adică să găsim acele mecanisme care ne asigură că într-o perioadă de timp cât mai lungă, sper, nu vom avea din nou conflicte între puterile statului, conflicte politice, constituționale de natură să afecteze bunul mers al societății.
Modul în care s-au desfășurat lucrurile în ultimii ani ne-a arătat că există lacune în Constituția României, că există prevederi foarte bune care însă au fost interpretate abuziv și trebuie și mai bine securizate și că am procedat așa cum se întâmpla în urmă cu 2.000 de ani, în Dreptul roman. Ne-am adresat pretorului, adică Curții Constituționale, care a adăugat la Constituție de nenumărate ori.
Partea proastă e că uneori a adăugat invers decât adăugase cu un an înainte, dar asta este o altă discuție. Important este că nu putem să avem o stabilitate constituțională recurgând în fiecare zi la o Curte Constituțională, care trebuie să judece, nu trebuie să adauge la Constituție. Ca o paranteză, constat că această tendință pretoriană se extinde și în alte țări. Am văzut decizii de la vecinii noștri din Republica Moldova pe care, recunosc, ca jurist, fac eforturi să le înțeleg. Cum ar spune domnul Antonescu, nici măcar în România nu am văzut asemenea decizii. Important este că acum este momentul, după, repet, după niște ani de bătălii constituționale și între instituții, este momentul în care trebuie să facem această revizuire, să regăsim, dacă se poate, un tip de consensualism de care societatea noastră are nevoie și predictibilitate.
Sunt câteva teme majore și eu am vorbit tot timpul, evident, ca și Comisia de la Veneția, de necesitatea de a clarifica raporturile constituționale între președinte, primul-ministru și, spuneam colegului meu, domnul Chiuariu, că din punctul meu de vedere cea mai bună soluție pe care trebuie să o găsim la revizuirea Constituției în bătălia de putere între președinte și primul-ministru – să câștige Parlamentul.
Este singura instituție în care am mai multă încredere decât în președinte și primul-ministru. Și, chiar dacă Parlamentul uneori este cel mai ușor de atacat la nivelul opiniei publice, sunt absolut convins acum, când șef al Executivului, nu doar parlamentar, că o soluție de durată și o soluție de echilibru este ca noua Constituție sau, mă rog, în Constituția revizuită, repet, din această bătălie lungă între președinte și guvern să ajungem la concluzia că până la urmă cel mai legitim și mai echilibrat depozitar al voinței populare este totuși Parlamentul.
Cred, de asemenea, că trebuie să introducem noțiunea de regiune, pentru că avem un proiect important pentru România și, când spun “avem”, nu vorbesc de guvern sau de majoritatea parlamentară, cred că este un proiect important pentru noi, ca țară. Mai mult, însă, sunt și alte subiecte, pentru că vorbim foarte rar despre ele. Cred că trebuie să găsim o formulă mult mai pragmatică. Și aici, când spun “găsim”, mă refer la toate părțile implicate referitoare la garantarea dreptului minorităților.
Există un discurs destul de standard în ultimii 23 de ani, cred că se referă la caracterul unitar, neunitar al statului, nu asta mi se pare soluția, dar cred că trebuie să găsim în Constituție acele formule pragmatice, flexibile, europene, moderne de garantare a drepturilor tuturor minorităților. Și aici nu mă refer doar la minoritățile naționale. Mă refer la tot ceea ce înseamnă minoritate în sensul european și democratic al secolului XXI. Cred, de asemenea, cu această ocazie, că trebuie să avem acele modernizări, upgradări ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate.
Da, eu de exemplu susțin – și poate o să fiți uimiți – că ideea sechestrării și confiscării bunurilor provenite din infracțiuni este ceva necesar. Am văzut ieri câtă agitație a provocat o simplă afirmație a mea că am putea introduce, după o modificare constituțională, sancțiuni – confiscarea unor bunuri folosite la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni. Toți apostolii proprietății s-au simțit lezați de faptul că aș vrea să confisc mașina cuiva care merge cu 250 km/oră printr-un sat din România.
Eu cred că ar fi bine și sunt dispus să fiu luat de guler și dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun. La fel cred, și eu vorbesc din calitatea celui care încearcă să îmbunătățească infrastructura României, că dreptul de proprietate, sfânt, garantat, nu poate împiedica o bună dezvoltare a țării. Faptul că facem autostrăzi care merg în zig-zag ca să ocolim sau ca să ajungem la terenurile care trebuie expropriate sunt lucruri care trebuie îmbunătățite și care se referă de fapt la o reglementare mai flexibilă, mai pragmatică, mai europeană a drepturilor constituționale. Însă, pe procedură. În primul rând, revizuirea Constituției nu poate și nu trebuie să fie o revizuire a unei majorități într-adevăr impresionante actuale. Din acest motiv, vreau să-i mulțumesc dlui Pârvulescu, tuturor celor care au acceptat să organizeze acest Forum Constituțional.
Toți cei care au fost cu adevărat interesați să participe la dezbaterile Forumului Constituțional au participat. Avem întotdeauna genul de suporteri care știu mai bine de pe margine ce ar trebui făcut, dar, dacă-i rogi să vină măcar să asiste, nu au timp. Sunt la mare, la munte, la televizor… Însă efortul făcut, substanțial, de societatea civilă, vorbesc de cei care chiar au fost interesați, a fost important și raportul, ideile cuprinse în raportul final al Forumului Constituțional va fi extrem de important.
Nu pot să vorbesc eu în numele comisiei, dar știu din discuțiile pe care le-am avut, și cu domnul președinte Antonescu și cu ceilalți membri ai comisiei, că nu va fi un simplu raport care e dat deoparte, ci va constitui de fapt baza deciziei finale de revizuire. Aici însă mai intervine un element de procedură extrem de important: o meteahnă veche a societății românești este aceea că nu crede în arbitri interni, și atunci aducem arbitri internaționali; și la fotbal, și la politică.
Din acest motiv, ca o decizie politică pe care am luat-o ca șef al Guvernului, am solicitat Comisiei de la Veneția – așa cum s-a întâmplat și în 2003 de fapt, la revizuirea din 2003 – un punct de vedere, o analiză pe baza textului care va fi elaborat de către Comisia constituțională și, mai mult, m-am angajat, și e un angajament comun al dlui Antonescu și al meu, ca această opinie să fie, din punctul nostru de vedere, o opinie aproape obligatorie. Nu vom merge mai departe cu adoptarea în Camera Deputaților și, după aceea, cu referendum cu puncte pe care un arbitru internațional prestigios și foarte greu de contestat, chiar și de cei care se ocupă cu contestările, punctul acesta de vedere cred că va asigura faptul că toate elementele supuse revizuirii se încadrează în standardele europene și că ceea ce vom revizui la Constituție nu reprezintă în niciun fel un abuz al majorității față de minoritate sau vreo încercare de personalizare a Constituției, o Constituție care oricum se va aplica viitorilor președinți, viitorilor prim-miniștri, viitorilor parlamentari, viitorilor judecători la Curtea Constituțională.
Vorbim despre o Constituție pentru viitor, și nu una pentru azi sau pentru ieri. Cred că-i foarte important și vreau să mulțumesc răspunsului pe care l-am primit imediat de la Comisia de la Veneția – am avut o discuție la Strasbourg cu președintele Buquicchio. Rolul pe care Comisia l-a jucat în 2003 a fost un rol pozitiv și modificările de atunci au fost niște modificări considerate la nivel european ca necesare și moderne. Avem, o dată la zece ani, datoria să upgradăm, să îmbunătățim prevederile constituționale, să le raportăm la ceea ce înseamnă evoluția societății românești și evoluția europeană și, în acest fel, având acest arbitru internațional extrem de respectat, orice fel de paralelă – nu mă ascund să fac această afirmație – cu orice altă țară din Europa sau din altă parte va fi doar spre rușinea celui care o face, din țară sau din afară.
Cred că este o cale corectă cea pe care am ales-o, cred că rezultatul va fi un rezultat bun și îmi doresc extrem de mult, și în cazul Constituției, și în cazul altor schimbări importante, să ne punem toți la aceeași masă și să găsim cum să facem acea modificare, nu motive să nu o facem. Suntem pe primul loc în lume la găsirea motivațiilor de ce să nu facem ceva.
Aș vrea să fie o schimbare fundamentală în societatea românească, și anume, capacitatea de a lucra cu toții la un proiect din care să facem, din care să realizăm ceva, nu doar să spunem de ce nu se poate sau de ce nu e bine. În rest, am mare încredere că efortul făcut de Forumul Constituțional a meritat și va avea importanță fundamentală pentru rezultatul final al lucrărilor Comisiei.
Sunt absolut hotărât, din punct de vedere politic vorbesc, ca forma finală a modificării să o transmitem către Comisia de la Veneția, să așteptăm punctul de vedere și, eventual, dacă sunt lucruri care trebuie corectate, să o facem, deși din toate discuțiile informale pe care le-am avut cam știm acum ce este considerat acceptabil, ba chiar recomandat. Sunt câteva recomandări ale Comisiei de la Veneția pe care mi-aș dori să le punem și nu cred că o să reuși, de exemplu, renunțarea la cvorumul de la referendum.
Da, mă rog, la noi se aplică doar unele din recomandări, însă e foarte important ca forma finală a revizuirii să aibă legătură nu cu interese partizane, ci cu ceea ce – repet, și cu asta închei – este obligația noastră de a construi o pace constituțională pe termen cât mai lung. Mulțumesc, și aveți din partea Guvernului tot sprijinul pentru efortul dumneavoastră.
***
Declarații de presă susținute de primul-ministru Victor Ponta după conferința organizată de Forumul Constituțional în parteneriat cu Comisia de la Veneția
Reporter: Există o diferență între calendarul propus de dumneavoastră cu dezbaterea în Senat până la finalul lunii iunie /…/ și cea propusă de domnul Crin Antonescu, care spune că până la finalul lunii iunie nu va fi gata decât raportul.
Victor Ponta: Încercăm. Lăsați-ne să ne propunem obiective ambițioase, pentru că, după aceea, pe timpul verii, dacă ai deja o formă aprobată în Senat, putem să o trimitem la Comisia de la Veneția – asta am discutat eu cu președintele Buquicchio; i-am spus că, după ce trece de Senat, transmit către Comisie forma, iar în septembrie, sfârșit de septembrie, putem să avem punctul de vedere al Comisiei și eventuale modificări să le facem la Cameră. Eu sper, totuși, că vom reuși – și dați-ne voie să ne asumăm acest calendar, altfel o să trebuiască să vină Senatul în iulie la serviciu și o să fie mai dificil.
Reporter: Păi, eu vă întrebam: își asumă și domnul Crin Antonescu, vă asumați împreună calendarul?
Victor Ponta: Doamnă, am discutat. Sigur că am discutat.
Reporter: …pentru că era o diferență de declarații.
Victor Ponta: Am discutat… Când a fost?
Reporter: Domnul Antonescu spunea că va fi gata raportul până în luna iunie.
Victor Ponta: Când?
Reporter: Ieri, cred. Zilele acestea.
Reporter: Nu, a zis că va fi adoptat în Senat proiectul.
Victor Ponta: Uite, mulțumesc B1 că mă ajută și… Eram puțin uimit, pentru că ieri am discutat la USL acest calendar și înțeleg că așa a zis. Da? Bun. Mersi. /…/ Păi da, știu, că am fost împreună, dar acum ce să fac?
Reporter: Ați reluat în discursul dumneavoastră ideea de a confisca, eventualitatea, practic, de a confisca mașinile celor care depășesc limitele de viteză. Veți discuta cu reprezentanții Comisiei de revizuire a Constituției, le veți solicita acest lucru?
Victor Ponta: Nu, eu am dat niște exemple referitoare la prevederea constituțională care garantează dreptul de proprietate și o prevedere foarte bună, nu trebuie să spunem că nu mai garantăm dreptul de proprietate, dar la nivel european există niște evoluții de care noi trebuie să ținem cont. Există, în primul rând, o evoluție legată de sechestrarea și confiscarea bunurilor dobândite în urma infracțiunilor și este un lucru pe care eu îl susțin. /…/ Eu cunosc foarte bine prima legislație care s-a adaptat acestor noi realități infracționale, a fost legislația americană, acum și cea europeană merge în acest sens. Avem o problemă legată de lucrările de infrastructură sau…, mă refer aici la irigații, la autostrăzi, unde trebuie să avem o procedură mai simplă, mai directă de expropriere atunci când e vorba de mari lucrări de infrastructură. Avem situația în care, da, cred și am văzut țări europene care aplică acest sistem, în care sancțiunile dure pentru cei care încalcă legea, fie că vorbim de situația rutieră sau de altele, avem situații în practică. Vreau să vă spun, acum, de exemplu, mașinile furate sau introduse prin contrabandă știți că nu le poate valorifica Ministerul de Interne, stau într-un garaj la Ministerul de Interne 4 ani, 5 ani, 7 ani, cât durează procesul și, practic, nu mai au nicio valoare în momentul în care se termină procesul. În toate țările europene, mașina se valorifică și, dacă cumva, după 5 ani sau 6 ani este achitat inculpatul, statul îl despăgubește. Dar noi acum, știți, noi suntem – la Interne – suntem un fel de garaj de mașini furate, pentru că n-avem voie să le valorificăm, că e dreptul de proprietate. Deci, în sensul acesta vorbeam de o adaptare la realitățile europene. Atât și nimic altceva.
Reporter: Spuneați că în războiul dintre președinte și premier trebuie să câștige Parlamentul.
Victor Ponta: Da.
Reporter: Ce înseamnă concret puteri sporite pentru Parlament?
Victor Ponta: Înseamnă pornind… Clarificarea atribuțiilor și ale președintelui și ale primului-ministru. Pot să vă dau exemple, nu pot să vă fac o înșiruire, asta va face Comisia. În mod clar, președintele țării nu poate să desemneze pe cine vrea prim-ministrul, ci trebuie să desemneze pe cel propus de către cel mai mare grup parlamentar în urma alegerilor. În mod clar, Guvernul trebuie, în cazul ordonanțelor de urgență, să aibă un termen foarte scurt în care Parlamentul să se reunească și să adopte, fie să respingă, angajarea răspunderii Guvernului să nu fie mai des de o dată pe sesiune, să nu ne mai trezim cu 14 angajări, ca pe vremea domnului Boc. Din punctul meu de vedere, moțiunile simple trebuie să ducă la demiterea unui ministru. Acum avem o procedură… Moțiunile simple s-au adoptat, mi se pare, o dată sau de două ori împotriva unor miniștri și și-au văzut bine-mersi de treabă. Păi cum? Parlamentul e șeful guvernului, nu invers. E vorba aici de a da, practic, așa cum se întâmplă în toate țările europene, o responsabilitate și un control real al Parlamentului asupra puterii executive. Am spus-o și o spun din poziția de prim-ministru, dacă aș fi fost simplu parlamentar, puteam fi acuzat de parti-pris. Vorbesc din poziția de prim-ministru. Orice președinte, orice guvern care are prea multe puteri la un moment dat tinde să abuzeze. Singurul loc în care există cu adevărat reprezentarea tuturor cetățenilor, pentru că președintele este ales de o parte din cetățeni, guvernul reprezintă o majoritate parlamentară, însă singurul loc în care sunt reprezentați toți cetățenii și există până la urmă un echilibru mai mare sau mai mic al forțelor politice este Parlamentul. E o concepție pe care eu o împărtășesc și care, din câte știu și știți și dvs, cel puțin în Europa este predominantă.
Reporter: Domnule prim-ministru, ați trimis, Guvernul a trimis acea hârtie, cerere, către Comisia Europeană privitoare la bicarbonatul de sodiu din mici?
Victor Ponta: De săptămâna trecută s-a făcut cererea, da, de înscriere în lista produselor tradiționale.
Reporter: Și când așteptați un răspuns?
Victor Ponta: O să vă spună Ministerul Agriculturii.
Reporter: Astăzi e ultima zi de depunere a ofertelor pentru CFR. Ne puteți spune câte oferte au fost depuse?
Victor Ponta: O să mă informeze ministrul Fenechiu astăzi la ședința de guvern. Știu că sunt un număr important de oferte și mai ales știu că e vorba de societăți foarte mari, pentru că nu s-au putut înscrie la licitație decât cei cu o anumită cifră de afaceri și cu o anumită garanție importantă. Garanția mi se pare că e de vreo 10 milioane de euro. Deci nu mai putem avea show.
Reporter: Pentru că ați amintit de domnul Fenechiu, experimentul dumnealui cu drumul de la București la Constanța a fost un succes doar de câteva zile, pentru că acum din nou se fac cinci ore, cinci ore și jumătate. Are Guvernul un plan concret pentru a nu fi o excepție, ci o normalitate?
Victor Ponta: Are Ministerul Transporturilor o gândire referitoare la un sistem modern de supraveghere a integrității – tehnice, vorbesc – a liniilor de cale ferată. Problema este, din nou, că nu se poate rezolva totul doar dintr-o parte. Ne-am uitat, în ultimii ani nu avem condamnări sau avem trei-patru condamnări cu suspendare pentru cei care au furat infrastructură feroviară și cred că aici nu doar legislativ, dar sper și poate că ministrul justiției, prin CSM, va solicita o strategie prin care aceste infracțiuni extrem de grave să primească și pedepse pe măsură. altfel o să continue. Cât timp nu le e frică oamenilor că plătesc când fură cale ferată, normal că o să se întâmple în continuare.
Reporter: /…/ domnul Stroe pentru a plăti acești jandarmi, ofițeri care au supravegheat calea ferată?
Victor Ponta: Pentru perioada aceea, da. În continuare însă suntem în secolul XXI. Nu, soluția nu este să plantezi un jandarm… /…/ E adevărat, nu aș putea să vă contrazic în acest sens. Dar și în România nu poți să pui și nu trebuie să pui un jandarm din 100 în 100 de metri. Există mijloace moderne de supraveghere și există posibilitatea de sancționare mai dură a celor care sunt prinși comițând fapte de acest gen.
Reporter: În sală, vorbind despre dreptul la proprietate care nu poate împiedica dezvoltarea României, ne dădeați un exemplu, acela cu exproprierile de pe autostradă. Asta nu contravine cumva sau v-ați gândit că există…, pot fi practic obligați proprietarii de terenuri care stau în calea autostrăzilor, de exemplu, să renunțe la ele. Cum v-ați gândit să…?
Victor Ponta: Dar dvs cum credeți că s-au construit toate autostrăzile spre care ne uităm în Occident? Era cineva proprietar acolo, a fost expropriat și despăgubit. Vorbim de irigații acum, vorbim de faptul că există mari exploatări agricole care au în mijloc, așa, o fâșie, de 100 de metri lungime și 30 de metri, că nu vrea proprietarul respectiv, vrea să-și pună el acolo… Vorbim de lucruri raționale și care ajută la dezvoltarea noastră ca țară. Nimeni… Toate drepturile importante trebuie garantate, niciun drept nu poate fi folosit în mod abuziv.
Reporter: Bun, cum îl ajută pe fermier, de exemplu, are câteva hectare, iar prin acele hectare trece această autostradă, el cum se duce, trebuie să…, mă rog, comunicarea, vrea să semene, vrea să cultive, să recolteze. El are toată proprietatea lui segmentată în două de această autostradă.
Victor Ponta: Atunci nu mai face.
Reporter: Asta întreb.
Victor Ponta: E simplu. Asta spuneam și înăuntru: suntem campioni mondiali la a găsi motive de ce să nu facem. Eu vreau să…
Reporter: Și cum…?
Victor Ponta: Simplu, o să facem.
Reporter: Adică îi obligați?
Victor Ponta: Exproprierea presupune lipsa acordului proprietarului, că altfel nu mai e nevoie să fie expropriat, dar putem să avem niște proceduri clare care să evite orice fel de abuz, dar, în același timp, să nu împiedice. Știți că autostrada București-Constanța a întârziat patru ani din cauza exproprierilor? Patru ani de zile a întârziat. Vreți să numărăm câți oameni au murit între timp în accidente? Vreți să calculăm pierderile economice pentru România? E simplu aici. E ușor să spui de ce să nu faci. Eu sunt prim-ministru ca să spun cum facem, nu de ce să nu facem.
Reporter: Vă întrebam, pentru că la ultima ședință de guvern nu a mai fost briefing. Va deveni o obișnuință sau a fost o excepție, o întâmplare?
Victor Ponta: Depinde, de la caz la caz.
Reporter: De ce anume? De ce anume ați schimbat regula aceasta, de briefing după fiecare ședință?
Victor Ponta: Pentru că atunci când… E o chestiune de comunicare.
Reporter: Aveți astăzi pe ordinea de zi și proiectul pentru aprobarea memorandumului dintre România și Rompetrol? L-ați scos la un moment dat…
Victor Ponta: Da, da. Astăzi este. Astăzi aprobăm proiectul de lege și îl trimitem la Parlament. Pentru că este important să soluționăm un litigiu care există de foarte mulți ani. După cum ați văzut ieri, s-a dat și o decizie internațională. Dl Patriciu ne ceruse vreo 180 de milioane statului român și a pierdut, din fericire – pentru noi din fericire, din nefericire pentru creditorii domniei sale, care sperau să mai ia niște bani -, însă e important pentru Guvern și pentru statul român să avem o predictibilitate legată de funcționarea rafinăriei de la Năvodari, să continue investițiile de mediu și de dezvoltare ale companiei KazMunaiGaz și să avem acel fond de investiții de un miliard de dolari, adus de către compania kazahă. Un miliard de dolari investiți în România în perioada următoare e un lucru foarte bun, decât să stăm să ne judecăm prin tot felul de instanțe. Eu vreau să văd bani investiți în România, că procese și certuri am tot văzut în ultimul timp.