Cele mai importante declarații ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu din cadrul evenimentului Gala ZF 2013:
“Domnule Michel Camdessus, onorată asistență. Pentru mine este o deosebită onoare, este un privilegiu să particip în această seară la încă o aniversare a ZF. Onoarea este cu atât mai mare încât sunt alături de o veche cunoștință, Michel Camdessus, personalitate de seamă a lumii internaționale. Sunt de asemenea onoarat de o asemenea audiență, pe care o văd în întregime în această seară.
De la început îi doresc Ziarului Financiar 100 de ani de acum înainte. Îi mulțumesc domnului Camdessus pentru că este alături de mine la reuniune.
Timpul corespunde cu o perioadă tumultoasă, dar în general benefică în istoria României. Acum îmi dau seama cât de repede au trecut acești 15 ani. În 1998 am găzduit lansarea Ziarului Financiar. Mi s-a părut firesc ca o instituție a statului, precum cea pe care o reprezint, să găzduiască lansarea unui ziar economic. Nu primul din România, dar primul de specialitate care a rezistat cu brio și a trecut peste multe perioade de încercări. Sistemul bancar nu poate să funcționeze mai bine decât într-un climat dominat de un minimum de cultură economică și financiară. Prin legătura strânsă cu mass-media, și în special ZF, noi, la Banca Națională, ne zbatem să dezvoltăm la nivel național cultul pentru rigoarea financiară și bancară. O facem din interes propriu, pentru că o politică monetară corectă este propagată mai ușor într-un mediu unde avem un minimum de cultură economică și financiară. Cristian Hostiuc mi-a sugerat să spun câteva lucruri despre economia României, uitându-ma la următorii 5 ani.
Pentru că suntem la o gală a Ziarului Financiar am să mă uit puțin și în trecut, să încerc să scot câteva lecții. Aș remarca aici o remarcabilă coincidență. Anul lansării Ziarului Financiar, 1998, a fost anul înregistrării unui eveniment pentru BNR, trecerea la convertibilitatea de cont curent a leului. Atunci se credea că nu vom rezista, că se va prăbuși cursul.
Dacă ne uităm în spate, acesta nu a fost doar un episod monetar, ci și unul social, urmat cu perseverență de noi liberalizări de guvernele care au urmat, fără reveniri, până când în 2006, înainte de intrarea în UE, întreg contul de capital a fost liberalizat, și puteam vorbi de convertibilitatea totală a leului. 16 ani, proces care, dacă vorbim despre Occident, a durat 30 de ani. Vă rog să îmi îngăduiți să vă amintesc că în 1998, directorul FMI era Michel Camdessus. Am avut o strânsă colaborare cu dânsul. A fost un prieten al României. Aveam o mare temere când ne întâlneam cu el, că ne cerea să liberalizăm cursul. Singurul instrument care te poate menține în direcția economiei de piață este cursul. Și trecerea la convertabiltiatea de cont curent s-a făcut începând din 1997, susținută de FMI. S-a liberalizat cursul, am trecut de acel pas, dar șocul a fost imens. Apoi ne-am ocupat de inflație.
În primul rând, am trecut criza fără restricții valutare. S-a păstrat convertibilitatea de cont curent. Cursul este liber, dar stabil în condiții de piață. Este un lucru foarte important. Într-adevăr, cu o rezervă imensă a Băncii Naționale, peste 35 de miliarde de euro. Cursul este liber, într-adevăr cu amenințarea mută a acestei rezerve mari a BNR, care acoperă mai mult de 70% din toată datoria publică a României.
Cât de important este acest lucru? Vin recent din Argentina. Mi-am adus aminte cum arăta România în urmă cu 15 ani. În Argentina nu există nici o posibilitate să schimbi la cursul oficial pentru călătorii în străinătate. Ar mai accepta românii să nu existe valută, euro? Este a doua monedă pentru noi.
Inflația este în jur de 2%, după ce a fost poate problema cea mai greu de rezolvat în România postcomunsită. Rata de politică monetară a scăzut la 4%. Rata de împrumut a băncilor tinde să se ducă sub 10%. Și anticipațiile, încrederea publicului într-o rată scăzuta a inflației, este ridicată. În Brazilia am fost aproape șocat când am aflat că inflația este de 10% și dobânzile la împrumuturi sunt de 60-80%. Un antreprenor a explicat acest lucru : “ Nu avem încredere”. Subliniez acest lucru pentru a spune cât de importantă este încrederea și evitarea oricărei reveniri. Orice deviere de la o inflație scăzută adâncește neîncrederea.
Avem un deficit de cont curent de numai 2%. Din momentul în care am fost numit guvernator, aceasta a fost o problemă permanentă a României. Cu un deficit de cont curent de 2% putem vorbi de o mare sustenabilitate a viitorului în România. Aveam 14% în 2007. Aproape 12% din PIB corecție de cont curent în doar câțiva ani. Și deficitul fiscal este în prezent 3%, față de 9%, cât era în 2009. S-a făcut o corecție pe care în 2008 o prevedeam. Lumea ar fi vrut să vorbesc despre criză, dar pentru mine criza este un cuvânt mult prea general. Datoria publică a rămas sub 40%, cu toate că s-a dublat în această perioadă.
Știți cum se împrumută în prezent România? Cu costuri mult mai scăzute decât Italia, Franța și alte țări din zona euro. Stabilitatea economică, financiară, nu sunt vorbe în vânt.
Sunt contra curentului de opinie care vorbește de deficite mai mari, pentru că e nevoie de bani și pentru că după atâția ani de experiență am văzut și partea cealaltă. Aceleași persoane care cer deficite mai mari, întreabă cine a făcut datoriile.
Artă este să faci ceva cu costuri cât mai scăzute, dacă vrei să trăiești mai bine.
În consecință, ce ne lipsește? O creștere economică la potențial, de 4-5%. Dar, problema pe care o ridic este următoarea: Dacă putem să avem această creștere fără să stricăm celelate echilibruri. Să stricăm macrostabilitatea doar pentru a avea o creștere de 5% nu mi se pare deloc o opțiune fericită.
Cristian Hostiuc (directorul editorial al Ziarului Financiar -n.r) a spus: Guvernele care nu asigură 5% creștere economică, să își dea imediat demisia. Foarte frumos ce spune el. Și are dreptate, că directiva asta e . Dar aș vrea să adaug ce am spus înainte, ”fără să strice echilibrul”, pentru că a reveni la macrostabilitate e un lucru foarte greu, ține foarte mult timp. Aș spune eu o mică răutate: faptul că nu trecem de 2% creștere economică în prezent e și pentru că trebuie să facem niște corecții mari. Mai am un sfat pentru tânărul meu coleg, Cristian Hostiuc: există vreo țară unde este asemenea prevedere? Știu țări unde există prevederea de a nu avea o datorie publică mai mare de o anumită cifră. Atunci, aceste situații le va comenta el și va răspunde la întrebarea “De ce există o limită a îndatorării, dar nu există o țintă a creșterii?”.
Cred că vom rămâne niște indicatori prudenți de macrostabilitate. Dacă nu o să avem noi grijă, o să aibă alții grijă de noi. Dacă este vorba să facem ceva, păstrarea datoriei publice în limite rezonabile, trebuie să facem tot ce putem pentru a păstra încrederea. Mixul de politici, trebuie să fim mereu echilibrați. Încercăm să compensăm în prezent printr-o relaxare de politică monetară, fără să schimbăm echilibrurile. Mai avem un lucru care depinde numai de noi: să absorbim mai bine fondurile europene. Sunt sume mari acolo. Haideți să absorbim fondurile comunitare. Majoritatea sunt grant-uri (burse). Vorbind istoric, acumularea capitalului a durat sute de ani. Cum vrem să capitalizăm niște întreprinderi care au doar câțiva ani? Apoi, putem să avem creștere economică și investiții mari fără să dezechilibrăm bugetul și balanța de plăți.”