Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a avut marți o intervenție extrem de ambiguă legată de evoluția cursului de schimb leu-euro, paritățile euro-dolar și evoluțiile din Grecia, din care puțină lume a înțeles ceva (BNR se ridică împotriva celor care prognozează un curs de 5 lei pentru un euro). La solicitarea ZF, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, încearcă să explice ce a vrut să spună Mugur Isărescu.
“Este firesc ca referirile guvernatorului BNR, făcute la 5 iunie, legate de știrile din mass-media potrivit cărora – «dacă s-ar întâmpla ceva în Grecia» – cursul de schimb ar urca până la 5 lei pentru 1 euro, să fi trezit un interes ieșit din comun. Mai cu seamă că, la un moment dat, guvernatorul a precizat: «Iată, vă dau și o știre». De aici și preocuparea tuturor celor ce au ascultat mesajul de a descifra ce a vrut să spună guvernatorul. Concluzia fiind, în cele din urmă, că declarațiile făcute la colocviul de politică monetară de la BNR au fost «extrem de ambigue».Punctul meu de vedere este însă altul. Și anume, nu doar că nu sunt ambigue aceste referiri, ci ne aflăm chiar într-o împrejurare în care – departe de a mai face apel ca altădată la o șaradă a lui Greenspan, căruia îi plăcea să afirme, când conducea Banca Centrală a SUA, că «dacă ați înțeles mai mult de 5 la sută din ce v-am spus, înseamnă că… nu m-am exprimat bine» – a dat un mesaj fără cifru. Ca să fie însă înțeles mesajul, este nevoie să fie analizat întregul discurs, nu doar pasajul despre cursul de schimb.
Discursul guvernatorului are mai multe părți, aparent distincte, dar în realitate fiind subsumate unei idei-axă: aceea că, pentru a asigura stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară, Banca Națională dispune de un instrumentar dintre cele mai eficiente. Pe care nu va ezita să-l folosească dacă va fi cazul. Nu întâmplător, în acest sens, guvernatorul a vorbit pe larg despre rezerva valutară, al cărei volum asigură la nivelul cel mai de sus cerințele privind acoperirea exporturilor, a datoriei externe pe termen scurt și este capabilă să susțină rambursarea datoriei externe publice. Cum nu întâmplător a subliniat că Banca Națională nu va scăpa din mână stabilitatea prețurilor, conjugată cu stabilitatea financiară, fiind capabilă să le apere la nivelul stabilit. Și, nu întâmplător, a vorbit pe larg despre preocuparea băncii noastre centrale de a avea o viziune asupra viitorului.
Desigur, Banca Națională stabilește ținte de inflație și le publică. Face prognoze de inflație și le publică. Face și prognoze de curs, pe care… nu le publică. Dar o viziune asupra viitorului înseamnă mai mult. Înseamnă scenarii adecvate pentru a face față unor împrejurări imprevizibile; sau pentru a stăvili șocuri determinate de schimbări intervenite în comportamentul uman. Nu prognoze, ci scenarii. Dacă astfel de scenarii – îndeosebi cele menite să apere stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară, de fapt să ne apere de ce ar putea fi mai rău – ar ajunge la public, ar putea provoca panică și chiar dezastre. Pentru că publicul ar putea confunda astfel de scenarii cu prognozele BNR.
Un scenariu a făcut și Mișu Negrițoiu. Subliniind: «Eu cred că leul se poate îndrepta ușor către cinci unități pe euro». Un scenariu pe care l-a făcut public.
Problema nu se poate reduce la un dezacord al guvernatorului cu nivelul cursului avansat de directorul ING. E vorba de mult mai mult: de o diferență de viziune asupra viitorului. Analiștii care văd cursul la 5 lei pentru 1 euro cred că dacă Grecia cade, șocul ar fi la fel de mare ca în 15 septembrie 2008, când s-a prăbușit Lehman Brothers. Numai că atunci a fost lovită America. Unda de șoc s-a propagat, de acolo, în întreaga lume. Acum ar fi lovită direct Europa. Și nu știm unde s-ar putea propaga unda de șoc. Oricum, scenariile nu au cum să semene între ele: cel din 2008 și cel de acum.
Cum s-a putut ajunge la un curs de 5 lei pentru 1 euro? Prin extrapolare. Atunci, în 2008, când a căzut Lehman Brothers, leul s-a tot depreciat față de euro, până la 14,3 la sută în 8 ianuarie 2009. Așa că «scenariștii» care s-au încumetat să descifreze viitorul au adăugat încă o depreciere de 14 la sută față de cursul din 6 iunie 2012 și au ajuns repede la un curs în jur de 5 lei. Dar extrapolarea nu duce nicăieri. Împrejurările nu sunt deloc asemănătoare. Mai cu seamă că atunci, în 2008-2009, s-a depreciat și dolarul. Într-un an, de la 15 septembrie 2008 până la 23 octombrie 2009, moneda americană a căzut la 1,5046 dolari pentru un euro. Dolarul, depreciindu-se, nu a amenințat sever costurile energiei în România. Și, prin urmare, Banca Națională nu a fost în situația de a-și folosi întregul instrumentar pentru a apăra stabilitatea prețurilor de costurile umflate ale energiei.
Acum lucrurile stau cu totul altfel. Euro, în fața unui șoc gen Grecia, s-ar duce jos, până la 1,1000 dolari (depreciere cu 12,1 la sută) sau chiar până la 1 dolar pentru un euro (depreciere cu 20 la sută a monedei unice europene), ceea ce ar pune leul într-o dublă dificultate: depreciere față de euro și depreciere severă față de un dolar în ascensiune. Fapt ce ar umfla prețurile energiei și ar lovi dur stabilitatea prețurilor. Sunt convins că tocmai la un astfel de scenariu s-a referit guvernatorul când a precizat: «Suntem cu ochii pe dolar». A lăsat să se înțeleagă, fără nicio ambiguitate, că dacă dolarul – de această dată apreciindu-se excesiv – ar da semne că pune în pericol costurile energiei și, mai departe, stabilitatea prețurilor, Banca Națională nu are de gând să fie pasivă, ci se va apăra cu întregul instrumentar de care dispune. Și, în aceste condiții, un euro nu are cum să ajungă la 5 lei. Lucrul acesta e limpede.”