Titlurile companiei Petrolexportimport (PEI) înregistrau astăzi o apreciere de 15%, în ciuda panicii care a cuprins bursa și a condus la o depreciere de peste 10% pe principalii indici.
Petrolexportimport este cotată pe Bursa de
Valori București, iar ca principal acționar figurează Laird
Resources Ltd, cu 76,7%, firmă controlată de către
Popescu.
Petrolexportimport s-a înființat în 1948, iar pe vremea comunismului era principala companie prin intermediul căreia se desfășurau afacerile cu petrol ale țării. Până în 1997 compania a deținut monopolul importului de țiței și exportului de produse petroliere prin sistemul de rafinare.
Proprietarul companiei, Ovidiu Popescu, a decedat în urmă cu circa două săptămâni în Statele Unite, fiind diagnosticat de cancer în urmă cu un an.