Burger King a avut încasări de 3 milioane de euro (12,7 mil. lei) în 2009, ceea ce înseamnă că fiecare din cele șase unități pe care compania a reușit să le deschidă până la finalul anului trecut a avut în medie încasări anuale de 500.000 de euro, adică vânzări zilnice de 1.400 de euro.

Spre comparație, competitorul său direct McDonald’s, care a ajuns la 60 de restaurante în 2009 și afaceri totale de circa 100 de milioane de euro (419,1 mil. lei), a vândut în medie zilnic de 4.600 de euro într-o singură unitate, valoare de peste trei ori mai mare decât la Burger King.

Diferența poate fi pusă pe seama faptului că McDonald’s, care a intrat la nivel local în urmă cu 15 ani, la parterul magazinului Unirea Shopping Center, și-a concentrat afacerea pe restaurante de mari dimensiuni de tip drive-thru care atrag un număr mai mare de clienți decât cele situate în malluri.

Burger King, interesat de locații stradale

Anul acesta, și reprezentanții Burger King, care au mai lansat două unități, una în București Mall din Vitan și una în Constanța, au anunțat că vor schimba strategia de extindere, mizând doar pe spațiile stradale pentru restaurante independente și de tip drive, linie pe care au urmat-o și competitorii McDonald’s (peste 31 de restaurante drive-thru) și KFC (un restaurant drive-thru).

“Criza financiară nu a ocolit nici domeniul nostru de activitate, consu matorul de fast-food trebuind să își împartă bugetul între cheltuielile zilnice absolut necesare și ieșitul în oraș cu rol de relaxare. Previziunile noastre au luat în calcul aspectele socio-economice în care ne desfășurăm activitatea și am reușit să terminăm anul 2009 foarte aproape de targetul realist stabilit”, a spus Monica Eftimie, marketing manager al Atlantic Restaurant System.

Remus Tiucă, fostul director general al Burger King România, admitea la începutul anului că tendința deschiderilor în mall-uri a luat sfârșit, strategia companiei fiind aceea de a negocia spații stradale cât mai bine plasate pentru noi unități de fast-food. Tiucă a părăsit conducerea companiei în luna mai “pentru a dezvolta noi proiecte personale”, potrivit propriilor declarații și a cedat locul lui Ștefan Pavel care ocupa poziția de director de dezvoltare până în acel moment.

Eli Davidai și Marius Nasta, au trecut Burger King pe harta Bucureștiului

În timp ce Burger King abia face primii pași în negocierea pentru spații stradale, McDonald’s România, care este și cel mai mare lanț de restaurante de tip fast-food la ni vel local, mizează pe achiziția de teren și construcția unităților de la zero, chiar dacă in vestiția este de până la de patru ori mai mare decât cea alocată restaurantelor luate în chirie.

Investiția într-un restaurant construit de la zero, care implică și costul terenului, ajunge la circa 15 mil. lei (4 mil. euro), în timp ce pentru o unitate în chirie bugetul este de maximum un milion de euro.

Din cele 62 de restaurante operate de McDonald’s, în care intră zilnic 15.000 de clienți, potrivit datelor furnizate de companie, opt unități sunt în proprietate.

De asemenea, cel mai vechi restau rant al lanțului american McDonald’s, cel de la Unirea, are încasări anuale de circa 5 milioane de euro, nivel atins doar de alte două-trei unități din București, printre acestea numărându-se restau rantul maga zinului IKEA din Băneasa sau Caru cu Bere administrat de Dragoș Petrescu prin intermediul companiei Trotter Prim.

Burger King a fost adus în România de către oamenii de afaceri Eli Davidai și Marius Nasta în aprilie 2008, odată cu deschiderea centrului comercial din nordul Capitalei, Băneasa Shopping City.

În primul an, în care a angajat 78 de persoane pentru restaurantele Burger King din București, afacerile au urcat la 1,3 milioane de euro, dar compania a anunțat pierderi de 0,9 mil. euro.

Nici în 2009 Burger King nu a reușit să treacă pe break-even, anunțând în conti nuare pierderi de 1,1 mil. euro.

“Există locații care pot ajunge la break-even în primul an, așa cum există și locații care au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a deveni profitabile. În piețele “așezate”, cum ar fi Statele Unite, în perioada de creștere economică, un business ca al nostru are nevoie de aproximativ doi ani pentru a deveni profitabil”, a mai spus Monica Eftimie.

Rețeaua de restaurante număra la finalul anului trecut 183 de angajați.

Piața restaurantelor s-a ridicat anul trecut la aproape un miliard de euro, potrivit estimărilor ZF.