Banii pentru plățile din Axa 2 a POR “nu sunt pierduți în acest moment”, fiind vorba despre o sistare temporară a plăților până când Comisia Europeană primește de la autoritățile române “răspunsurile soclicitate”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, un purtător de cuvânt al Executivului UE.

“Comisia Europeană a acordat României un termen de două luni pentru a oferi informații despre aceste fonduri și despre managementul acestor fonduri, iar la sfârșitul acestei perioade, în funcție de concluziile trase pe baza răspunsurilor oferite de partea română, Comisia va decide ceea ce se va întâmpla în continuare. Acest lucru înseamnă că banii nu sunt pierduți în acest moment. Este vorba despre o sistare temporară a plăților până când Comisia primește răspunsurile soclicitate”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Ton Van Lierop, purtător de cuvânt al CE.

Van Lierop a ținut să sublinieze că în acest moment nu se poate spune că România a pierdut banii respectivi, insistând asupra faptului că o decizie finală va fi luată în termen de două luni.

Termenul de două luni curge de la data la care autoritățile române au primit scrisoarea de înștiințare din partea CE, a precizat purtător de cuvânt al CE.

Comisia Europeană a întrerupt plățile pentru Axa 2 a Programului Operațional Regional (POR) -Îmbunătățirea infrastructurii regionale și locale de transport-, din cauza deficiențelor constatate, și a cerut autorităților române să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii Axei 2.

Comisia Europeană a comunicat Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului Raportul preliminar al misiunii de audit efectuată în România în perioada 28 martie – 1 aprilie 2011, având obiect verificarea mai multor proiecte finanțate în cadrul Axei 2 a POR, respectiv reabilitarea DJ 701 limita jud. Dâmbovița-Gratia-Poeni-Silistea-Scurtu Mare-Slăvești-Ciolănești-Zambreasca-Dobrotești, beneficiar CJ Teleorman, reabilitare DJ 506 Cervenia-Vitănești-Băbăița, beneficiar CJ Teleorman, modernizare sistem rutier pe DJ 101B, DN 1 Snagov- Gruiu, beneficiar CJ Ilfov, și modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu poțential demonstrat ale județului Buzău, beneficiar Parteneriat UAT CJ Buzău- UAT Comuna Mereni.

“În Raport, Comisia Europeană vorbește despre deficiențele din sistemul de achiziții publice folosite în adjudecarea contractelor de lucrări în cadrul Axei 2 a POR: utilizarea unor criterii de selecție discriminatorii de către autoritățile contractante în selecția constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate și lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare”, se arată într-un comunicat al MDRT.

Ca urmare a deficiențelor constatate, Comisia Europeană a transmis MDRT decizia de întrerupere a plăților intermediare pentru Axa 2 până la îndeplinirea măsurilor cerute.

“Comisia Europeană a propus autorităților române să verifice toate contractele de lucrări încheiate de beneficiarii Axei 2 (124 de contracte de lucrări adjudecate). După această etapă de verificare care se va desfășura în lunile iulie-august 2011, autoritățile române vor transmite Comisiei Europene concluziile verificărilor și propuneri de acțiune. În urma reverificării procedurilor de achiziție publică, pot fi propuse corecții financiare cuprinse între 2% și 100% din valoarea proiectelor găsite cu deficiențe”, se precizează în comunicat.

În același timp, CE a cerut României să eficientizeze sistemul de management și control în domeniul achizițiilor publice, sistem în care ANRMAP și UCVAP sunt instituții naționale responsabile, mai arată ministerul.