Legea privind autoritatea de reglementare in domeniul comunicatiilor ar putea afecta independenta institutiei fata de zona politica, potrivit reprezentantilor Comisiei Europene (CE). “Comisarul UE pentru telecomunicatii, Viviane Reding, a transmis, la 26 octombrie, o scrisoare in care si-a exprimat ingrijorarea ca legea ar putea supune autoritatea de reglementare indicatiilor politice venite din partea guvernului. Comisarul nu a primit inca un raspuns”, a declarat Martin Selmayr, purtatorul de cuvant al oficialului UE, citat de Reuters. Selmayr a adaugat ca autoritatea de reglementare in domeniul telecomunicatiilor din Romania a avut o activitate foarte buna, iar CE doreste ca institutia sa ramana independenta, in conformitate cu legislatia comunitara. Presedintele Basescu a trimis, in urma cu doua zile, Parlamentului pentru reexaminare legea privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), sustinand ca procedura de adoptare a legii a fost neconstitutionala.