România are în prezent circa 506 kilometri de autostrăzi, dintre care însă doar circa 350 de kilometri au fost inaugurați în ultimii 23 de ani. De asemenea, în construcție se află în prezent puțin peste 300 de kilometri de autostrăzi, cea mai mare parte a acestora fiind finanțată din fonduri europene.

Situația acestor autostrăzi se află momentan sub semnul întrebării, având în vedere că recent Comisia Europeană a notificat Guvernul de la București în legătură cu intrarea în procedură de “presuspendare” a majorității axelor prioritare ale Programului Operațional Sectorial Transporturi, ca urmare a unor deficiențe din cadrul sistemului de gestionare și control al acestui program.

Planurile Transporturilor din România pentru umătorii 20 de ani publicate săptămâna aceasta prevăd însă extinderea rețelei de autostrăzi atât spre estul țării cât și legarea Moldovei și Ardealului prin două autostrăzi.

Nu se precizează însă câți kilometri noi de autostrăzi sau drumuri expres va avea România și nici când vor fi aceștia gata. Cu toate acestea, orizonturile de timp luate în calcul în redactarea documentului sunt anii 2015, 2020 și 2030.

În documentul afișat pe siteul AMPOST apare și una dintre cele mai controversate autostrăzi din ultimii ani, și anume Târgu- Mureș-Iași, o șosea ce ar urma să traverseze Carpații Orientali și să coste circa 8,9 miliarde de euro, adică un preț de peste 30 de milioane de euro pe kilometru. Totodată, o altă șosea pe care românii ar putea circula în câțiva ani este Autostrada Sudului, care va face conexiunea între București și Timișoara, prin partea sudică a României. De altfel, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a publicat deja un anunț pentru organizarea unei licitații pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate pentru noua autostradă. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a semnat în aprilie două contracte de consultanță pentru elaborarea master planului general de transport al României și pentru ma nagementul POS-T, în scopul creștereii ratei de absorb – ție de fonduri europene. Cele două contracte, cu o valoare de circa 16 mil. lei (3,7 mil. euro), sunt finan țate din fonduri europene nerambursabile. Contractul pentru elaborarea masterplanului general de transport a fost acor dat companiei Aecom Ingenieria și va costa 9,5 mil. lei (2,2 mil. euro).

Click pe foto pentru imaginea mărită