Cele mai importante zece șantiere de autostrăzi aflate în construcție, cu o lungime cumulată de 250 de kilometri, sunt finalizate, în medie, în proporție de circa 70%, deși multe dintre ele trebuia deschise circulației încă din luna aprilie, arată estimările ZF pe baza informațiilor transmise de compania de drumuri.
În timp ce lucrările la autostrăzile aflate în construcție stagnează sau se mișcă într-un ritm destul de lent, CNADNR a mai scos la licitație alte contracte de autostrăzi, cel mai recent fiind cel de construcție a șoselei Sebeș-Turda (70 de kilometri) pentru circa 554 de milioane de euro.
Statul a scos anul acesta la licitație în concesiune și alte trei autostrăzi, Craiova – Pitești, Comarnic – Brașov și inelul de centură al Capitalei la standard de autostradă, urmând ca până la finalul anului să anunțe numele investitorilor privați care vor construi pe banii lor cele trei șosele.
În perioada următoare ar urma să înceapă lucrările și pe lotul al doilea și al patrulea al autostrăzii Lugoj-Deva, după ce contestațiile constructorilor care au depus oferte pentru aceste proiecte au fost soluționate. Astfel, firmele Spedition UMB și Tehnostrade, ambele controlate de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, vor construi lotul al patrulea al autostrăzii Lugoj-Deva, cu o lungime de 22,1 kilometri, pentru 98 de milioane de euro, în timp ce italienii de la Secol și Salini se vor ocupa de lotul al doilea, cu o lungime de 28,6 kilometri, urmând să primească din acest contract circa 131 de milioane de euro.
CNADNR a plătit până la 1 iulie peste 1,2 miliarde de euro pentru cele mai importante zece șantiere de autostrăzi din țară, cu o lungime cumulată de circa 250 de kilometri și un cost total estimat la 1,8 miliarde de euro.