Exista o voluptate a telespectatorului de pretutindeni nu tocmai exploatata de publicitarii nostri sau, mai bine spus, scuzati oximoronul, exploatata discret: aceea de a vedea locuri familiare la televizor. Nu doar publicitarii au uitat mult timp de aceste voluptati, ci si regizorii de cinema.
Cum ne vedem Bucurestiul in media sau in cinema? Mai ales pe timp de cataclism: mineri, mitinguri, sarbatorirea Stelei in cupa UEFA, inundatii, accidente, cam acestea sunt de obicei pretextele pentru a difuza ceva imagini exterioare luate in capiatala Romaniei. Bonus: transmisii in direct din fata Guvernului sau a Parlamentului. In rest, avem prea putin o imagine a Bucurestiului asa cum e el in fiecare zi: un oras aglomerat, poate enervant, dar fermecator in felul lui.
Vorbeam intr-una din saptamanile trecute despre un trend puternic in anii ”90 si la inceputul anilor 2000, mai precis dorinta agentiilor de a incerca sa transfigureze realitatea romaneasca. Reusit insemna musai sa facem spotul sa para filmat “in afara”. Intre timp a evita marca “filmat in Romania” nu mai e un imperativ. Am vazut o reclama noua pentru Coca-Cola in care Bucurestiul arata excelent, arata pozitiv, arata putin altfel decat ne-am obisnuit. Cu alte cuvinte, arata cam asa cum il mai vedem cateodata intr-o seara frumoasa de primavara sau de toamna. Bucurestiul este extrem de recognoscibil in reclama cu pricina in care ni se vorbeste despre pasiunile fiecaruia. Si, in acelasi timp, are un flatant aer de metropola. Cineva s-a straduit sa-l faca sa arate chiar mai bine decat in realitate. Este o reclama care poate fi foarte usor exportata, tocmai pentru ca Bucurestiul pare un oras ca oricare altele. Este deja un compliment adus capitalei, in conditiile in care in jurul imaginii ei s-a dezvoltat o intreaga cultura cam provinciala a negarii.
***
In sfarsit au ajuns si la noi, dupa ce au colindat bine Europa, marmotele care fac ciocolata Milka aerata. Foarte frumos e cadrul final in care cei doi indragostiti petrec momente romantice pe o pajiste in timp ce, in fundal, o marmota cu o casca protectoare este bine agitata impreuna cu respectiva ciocolata… Marmotele raman campioanele intr-un top virtual al animalelor publicitare. Au castigat ceva teren cainii, mai ales prin maidanezul cu privire nevinovata dintr-un spot pentru Bergenbier. Vacile de tot felul, de la cele masate tot de marmote, pana la Fulga, au mai pierdut din avantul luat anul trecut.
***
Au revenit in forta niste politicieni, dupa noi seisme prin partidele lor. Cea mai spectaculoasa revenire a unui brand politic: Vanghelie. Ziarele au explodat din nou cu glumele gravitand in jurul conjugarii verbului “a fi”. Vanghelie a insemnat si o confirmare a caderii PSD. Alegerea lui a certificat o disperare a membrilor, o dorinta a lor de a se agata de orice tip cu notorietate din partid, indiferent de valoarea notorietatii respective. Nu e usor sa invii un asemenea personaj intr-un moment de criza si nici nu e usor sa faci fata avalansei de bancuri, poante, jocuri de cuvinte care insotesc un astfel de politician. Mai iese, in plus, si Ion Iliescu si-l pune la zid imediat pe impertinentul politician. Cum sa mai scoti fata curata din asa ceva? Doar facand morga politica serioasa la Stelian Tanase, asa cum mai incearca Gigi Becali sau Marean Vanghelie?
Lupta politica e si o lupta a numelor, a brandurilor. Un nume de politician este instantaneu asociat cu o sumedenie de elemente eterogene. Nastase si-a castigat un satelit semantic fatal anul acesta: matusa Tamara. Basescu a tot evitat diverse etichete cu destula maiestrie pana n-a mai rezistat si a baut o noapte cu Gigi Becali si echipa. Daca politicienii s-ar privi pe ei insisi mai mult ca pe niste produse mediatice si mai putin ca pe salvatori ai neamului, lucrurile ar merge mult mai bine. Mai bine cinism si marketing intelept al imaginii decat derapaje la fiecare pas.
* Costi Rogozanu este redactorul-sef al revistei Apropo, comentator in domeniile cultura, mass-media