Comunicații: plus 24% la cheltuieli, ca în vremurile bune

“Bugetul Ministerului Comunicațiilor pentru 2012 prevede o creștere de 24%, la 266 milioane de lei. Pentru cheltuielile de personal, bugetul este unul de austeritate, pentru că, față de 2011, suma prevăzută va fi cu 18,2% mai redusă, respectiv 7,5 milioane de lei. În schimb, cheltuielile pentru proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și cele de cercetare-dezvoltare au crescut”, a declarat ministrul comunicațiilor Valerian Vreme.

Astfel, suma alocată pentru proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile a urcat de peste patru ori, la 53 milioane de lei, iar cheltuielile de cercetare-dezvoltare vor atinge 3,71 mil. lei , de la 2,39 milioane de lei în acest an.

Agricultura consumă 3,5 mld. euro la anul

Comisiile pentru agricultură din Senat și Camera Deputaților au avizat favorabil, luni, bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2012, de 14,9 miliarde de lei (3,5 mld. euro), cu aproape un miliard de lei mai mic decât cel din anul în curs, de 15,8 miliarde de lei.

“Nu sunt mulțumit de acest buget și nu aș fi fost mulțumit nici dacă ar fi fost mai mare cu 10%. Și anul trecut agricultura a avut un buget cu un anumit grad de austeritate. Niciodată, pentru agricultură, nu sunt suficienți bani”, a declarat ministrul de resort, Valeriu Tabără, la prezentarea bugetului în fața comisiilor.

Pe fondul diminuării bugetului, și subvențiile acordate producătorilor vor scădea, de la 1,99 miliarde de lei în acest an la 1,8 miliarde de lei în 2012.

Pentru subvenționarea accizei la motorină se vor acorda anul viitor 380 de milioane de lei, subvențiile pentru bunăstarea porcilor vor însuma 155 de milioane de lei.

Cezar Preda a explicat că bugetul SRI nu crește, deși cifrele arată creștere

Comisia parlamentară specială privind activitatea SRI a aprobat, luni, în unanimitate, bugetul SRI pe anul 2012, a declarat președintele comisiei Cezar Preda, precizând că parlamentarii au stabilit ca acesta să fie de 989 milioane lei, în timp ce SRI ceruse 1.048 de milioane lei. Bugetul SRI este mai mare cu 16% față de anul anterior.

“Bugetul SRI este, în realitate, pe cheltuieli, mai mic decât cel din 2011 pentru că: sunt credite angajate în 2011 cu rostogolire mai mare în 2012, ca urmare a angajării a 120 de persoane la aeroporturile civile pentru obligațiile Schengen și din cauza creșterii obligațiilor conform noii legi a pensiilor (în 2011 a fost contribuția pe 11 luni, în 2012 – pe 12 luni)”, a menționat parlamentarul PD-L Cezar Preda.

ICR se bazează doar pe 2,2% venituri proprii

Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012, de 44 de milioane de lei, similar cu cel de anul trecut, a fost aprobat, luni, în comisiile de cultură reunite din Parlament, cu 14 voturi “pentru”, 8 “împotrivă” și o abținere.

ICR a negociat cu Ministerul de Finanțe un buget de 44 de milioane de lei pentru anul viitor, similar cu cel pe 2011, din care 97,73% reprezintă bugetul de stat, iar 2,27% – venituri proprii.


Sănătate: taxa claw-back de la producători este cheia

Ministrul Ritli Ladislau a declarat ieri că bugetul Ministerului Sănătății în 2012 va fi mai mare cu 4,8%, dar speră că vor fi încasate unele sume restante foarte mari din taxa claw-back și așteaptă rectificarea bugetară de anul viitor, precizând însă să funcționarea sistemului este asigurată.

“Bugetul Sănătății este ușor mai mare decât în 2011, cu toate acestea sperăm în încasarea unor sume foarte mari din taxa claw-back ce nu a fost încasată din 2009, dar și pe o rectificare bugetară. Putem asigura funcționarea sistemului în 2012”, a declarat ministrul sănătății în discuțiile din comisiile de sănătate pe tema bugetulului Ministerului Sănătății pe 2012.

La rândul său, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, a spus că pentru 2012 este o creștere bugetară de 7,7% a bugetului CNAS față de 2011 și a vorbit despre 17,7 miliarde de lei, față de 16,4 în 2011.

De asemenea, Lucian Duță a spus că pentru prima dată în 2012 vor fi alocate 920 de milioane de lei de la buget pentru plata contribuției pensionarilor la asigurările de sănătate, ceea ce până în ultimii ani nu s-a întâmplat.

Totodată, președintele CNAS a subliniat că în 2012, potrivit proiectului de act normativ, există o creștere de 13,3% a bugetului pentru medicamentele cu și fără contribuție, de 19,9% la dializă, de 14,3% la asistența medicală primară, de 10,3% în paraclinic și de 7% la spitale. În schimb cheltuielile de administrare și funcționare sunt cu 1,8% mai mici decât în 2011.

Banii de la Economie – la reactoare, Tarnița, Nabucco și Agri

Bugetul pentru anul viitor al Ministerului Economiei a primit luni avizul comisiilor parlamentare de specialitate, cu 26 de voturi “pentru”, 15 voturi “împotrivă” și nicio abținere.

Pentru 2012 instituția are un buget de 1,436 miliarde lei, valoare apropiată celei din anul în curs.

“Bugetul pentru anul viitor s-a menținut aproape de nivelul de anul trecut. În buget transferăm sume la Ministerul Administrației și Internelor pentru stocul de apă-grea și uraniu. Practic, noi ne închidem pe suma de anul trecut”, a declarat ministrul de resort, Ion Ariton, la prezentarea bugetului în fața comisiilor reunite.

Ariton a adăugat că principalele proiecte ale instituției pe care o conduce sunt reactoarele 3 și 4 ale centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, hidrocentrala Tarnița și participarea la proiectele internaționale Nabucco și AGRI.

Cea mai mare parte a bugetului Ministerului Economiei, respectiv 1,37 miliarde lei, va fi asigurată de la bugetul de stat.

Ce se întâmplă cu apărarea?

Comisiile parlamentare de apărare au aprobat, luni, fără amendamente, bugetul propus pentru Ministerul Apărării, acesta fiind de 7,57 miliarde de lei, sumă care va permite inițierea procesului de achiziție a unui avion multirol și a altor două avioane de tip Spartan.

“Bugetul pentru anul 2012 este unul mai mare decât cel de anul trecut cu aproximativ 60 de milioane de euro”, a spus secretarul de stat în MApN Vasile Ozunu.

“MApN, pentru anul 2012, a fundamentat și transmis MFP un necesar de 14,25 miliarde lei, reprezentând 2,38% din PIB, așa cum România s-a angajat la intrarea în NATO. Din păcate, economia nu a permis decât alocarea unui procent de 1,31% din PIB pentru MApN, ceea ce reprezintă totuși un plus de 60 de milioane de euro. Acest buget va permite îndeplinirea principalelor obiective pe care armata le are”, a explicat Ozunu.

El a spus că bugetul MApN este de 7,57 miliarde de lei, respectiv 1,78 miliarde de euro, iar din această sumă 67,8% vor reprezenta cheltuielile de personal.

“Va continua modernizarea armatei, astfel încât aceasta să devină modernă, flexibilă, sustenabilă, în măsură să execute misiuni”, a spus Ozunu.

El a precizat că MApN are planuri pentru noi achiziții.