Dacă vă pasionează petrecerile în stradă nu ar trebui să ratați carnavalurile din străinătate ce încep în februarie.

În perioada 16 – 22 februarie pe străzile din centrul vechi al orașului Koln din Germania vor avea loc spectacole și parade. Cu o tradiție de peste 2000 de ani participanții la carnaval defilează costumați în diferite personaje.

Tot în februarie se organizează un carnaval și în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 17-26 februarie.

În perioada carnavalului prețurile la cazare sunt mai mari față de o perioadă normală, ajungând chiar și la câteva sute de euro pe noapte la un hotel de trei stele.

Care alegorice defilează și pe străzile din Madeira în februarie. Tariful unei camere de hotel clasificat la trei stele este de 135 de euro pe noapte și de 170 de euro pe noapte la patru stele. Un alt carnaval are loc la Nissa în perioada 26 februarie-8 martie, la care participă de obicei peste 1.000 de muzicieni.