Prin amplasarea scutului american antirachetă România și-a asigurat o securitate deplină a teritoriului și a economiei.
Documentele privind amplasarea scutului american au fost semnate marți seară la Washington de miniștrii de externe ai României și SUA, în prezența președintelui Traian Băsescu care, în prealabil, au fost adoptate împreună cu omologul său Barack Obama “Declarația privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI” care evocă strângerea cooperării dincolo de sectorul militar – schimburi comerciale, investiții, securitate energetică.Oficialii români cred că după ziua de marți, cooperarea economică cu SUA – care are investiții directe în România de doar 1 mld. dolari – se va intensifica.
NATO a salutat semnarea documentelor privind scutul antirachetă ca pe un eveniment care va spori securitatea continentului european și a SUA, în vreme ce președintele român a subliniat că niciodată în istoria României nivelul securității țării nu a fost mai mare.
Acest lucru ar putea aduce cu el și sporirea investițiilor având în vedere că, după 2002, într-o conjunctură favorabilă și favoriazată și de invitația de a adera la NATO, investițiile străine în România au explodat.
Economistul Liviu Voinea crede că amplasarea scutului ar putea compensa riscul mare de țară al României mai ales din punctul de vedere al companiilor americane. “Este foarte bine să avem relații foarte bune cu Statele Unite, mai ales că relațiile economice sunt sub potențial. Amplasarea scutului arată că suntem tratați cu seriozitate și acest lucru poate compensa riscul mare de țară al României mai ales pentru companiile americane care ar putea decide să vină aici”.