Președintele Rusiei Vladimir Putin a avertizat că Uniunea Europeană ar tre­bui să rezolve problema anchetei antitrust lansată de Comisia Europeană (CE) împotriva monopolului rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom pentru a evita “pierderi de ambele părți”. România nu este pe lista celor opt state din Europa Centrală și de Est avute în vedere de Comisia Europeană în investigația prin care încearcă să stabilească dacă Gazprom obstrucționează concurența. Ce ar avea de pierdut și de câștigat Bucureștiul din această dispută? România este singura țară din regiune care nu depinde de importurile de gaze din Rusia și a fost indicată de mai multe ori de Moscova ca înlocuitor al statelor “rebele” în parteneriatele ei.

“Aceasta nu este o abordare cons­tructivă. Avem încredere că se va ieși din această situație printr-un dialog prietenesc între entitățile noastre economice și CE fără pierderi de ambele părți”, a declarat Putin. Acesta este cel mai clar atac de până acum al Moscovei la adresa anchetei Comisiei, citat de Financial Times.

Statele avute în vedere de ancheta CE sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia, scrie France 24.

Putin a indicat că ancheta are ca scop deter­minarea Moscovei să ajute la redu­ce­rea poverii crizei economice prin “sub­venționarea” statelor mai slabe din Est.

“Europa unită vrea mai multă in­fluență politică și vrea ca noi să plătim pentru aceasta”, a mai spus Putin.

Gazprom este singurul furnizor de gaze naturale pentru Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania și Slovacia, potrivit datelor UE. De asemenea, grupul rus asigură 82% din consumul de gaze al Poloniei, 83% din cel al Ungariei și 69% din cel al Cehiei.

România nu depinde de gazele rusești

În cazul României, importurile de gaze na­turale au avut o pondere de 15% în con­sumul din luna iunie, potrivit datelor ANRE. Prețul mediu al importurilor a fost de 426 dolari/1.000 metri cubi. Pentru com­parație, Bulgaria importă de la Gaz­prom gaze naturale la prețul de 600 dolari/1.000 metri cubi. Pentru Polonia, costul depă­șește 500 de dolari/1.000 metri cubi, iar pentru Germania se situează la 380 de dolari/1.000 metri cubi.

România nu importă gaze direct de la Gazprom, ci prin intermediari agreați de grupul rus. Oficialii ruși au indicat anul trecut că România ar putea avea relații co­merciale directe cu Gazprom dacă ar oferi ceva la schimb pentru a putea importa di­rect gaze din Federația Rusă la un preț mai mic. Rusia a deținut sau deține companii importante din industria românească: Alor Oradea, Artrom Slatina, Republica S.A. București și Upet Târgoviște. Totodată, Gazprom s-a arătat interesat de investiții în de­pozite subterane de gaze, subiect dis­cutat de mulți ani de România și Rusia, dar și de colaborarea cu Romgaz și Transgaz în domeniul explorării și exploatării de gaze, respectiv al transportului de gaze.



Rusia a vrut să sperie Bulgaria și Ucraina cu România

În iunie 2010 Gazprom a indicat că ar putea înlocui Bulgaria cu România în proiectul gazoductului South Stream după ce Sofia a anunțat că nu va continua proiectele energetice ruso-bulgare – oleoductul Burgas-Alexandroupolis și centrala nucleară Belene pe motiv că acestea sunt “neprofitabile economic”. Bulgaria a rămas însă partenerul Rusiei în South Stream.

Cu Ucraina, centru important pentru tranzitul gazelor rusești către Europa, Rusia este de multă vreme în conflict legat de prețul de livrare. În ultimii ani conflictul a escaladat culminând cu întreruperea, în perioadă de iarnă, a fluxului de gaze către mai multe țări, printre cele mai afectate fiind Bulgaria. În acest context, la începutul anului 2009, Putin, pe atunci premier, a oferit României gazele naturale destinate Ucrainei.

“Eu am pentru România o contra­ofertă pe care cred eu că va fi greu s-o refuzați. Vă rog să-i transmiteți acest lucru președintelui Băsescu! Tot volumul de gaze rusești de care Ucraina are nevoie într-un an suntem dispuși să-l vindem companiei de stat din România și după aceea să-l vindeți mai departe Ucrainei. E bună oferta? Sper că ați consemnat-o”, a spus Putin.

Exporturile de gaze contribuie cu 10% la PIB-ul Rusiei. Gazele rusești au o pondere de 36% la consumul din UE.