Centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală va găzdui în viitorul apropiat magazinele House, Follie Follie și Wolford. În cazul tuturor acestor magazine lucrările de amenajare au început deja.

Există de asemenea spații libere în cazul cărora scrie “Coming soon” (“Deschidem în curând”), însă nu este precizat numele retailerului care va ocupa spațiile respective.

Magazinul House, care se va deschide la parterul centrului comercial, va fi potrivit datelor deținute de ZF al treilea din România. Brandul este deținut alături de Reserved și Cropp Town de polonezii de la LPP Fashion, care dețin în total pe piața locală 12 unități. În AFI sunt deja deschise șI magazinele Reserved și Cropp Town.

De asemenea, în centrul comercial de pe bdul. Timișoara, se va deschide șI un magazin al germanilor Wolford, care mai dețin în România doar un magazin, pe Calea Dorobanți, în Mario Plaza.

AFI Europe a încasat anul trecut 23,85 milioane euro din închirierea centrului comercial AFI Palace Cotroceni, nivel apropiat celui din 2010, de 23,7 milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei.

Centrul comercial din București, cu o suprafață închiriabilă de 76.000 metri pătrați, a fost deschis la sfârșitul anului 2009, în urma unei investiții de peste 300 de milioane de euro.