Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile și dispersate din economie sunt dirijate către orice entități publice sau private solicitatoare de fonduri. Practic, este vorba despre tipul de piață care pune în legătură investitorii cu emitenții valorilor mobiliare.
Literatura de specialitate s-a referit frecvent la piața de capital ca având o serie de trăsături specifice: 1) în cadrul său se tranzacționează instrumente specifice – valorile mobiliare; 2) prezintă un grad ridicat de organizare și transparență; 3) funcționează sub supravegherea Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (CNVM) ; 4) accesul investitorilor pe piață se face prin intermediul societăților de servicii și de investiții financiare, precum și a organismelor asimilate acestora.
Piața de capital este structurată în piața primară și piața secundară. Piața primară este aceea în cadrul căreia se tranzacționează pentru prima dată instrumente financiare nou emise, în sensul că agenții economici emit și distribuie valori mobiliare pentru a-și constitui sau majora capitalul social sau pentru a apela la resurse împrumutate. Pe această piață valorile mobiliare sunt emise și ajung la primii destinatari. Dacă aceștia doresc, la rândul lor, să le înstrăineze, o fac pe piața secundară de capitaluri; aceasta este piața bursieră, în cadrul căreia se tranzacționează valorile mobiliare deja aflate în circulație.
Fiind o piața riguros reglementată, al cărui echilibru este condiționat de transparență, dar și foarte sensibilă, în sensul că orice perturbare are consecințe economice multiple, piața de capitaluri trebuie protejată, inclusiv prin crearea unui cadru normativ adecvat.
Astfel, în Uniunea Europeană una dintre politicile comune privește plățile curente și mișcarea capitalurilor, iar rezultatul acesteia la nivel normativ îl reprezintă adoptarea mai multor directive, dintre care cele mai importante sunt Directiva 2003/6/CEE privind abuzul de piață și Directiva 2004/39/CEE privind piețele instrumentelor financiare (cunoscută și ca Directiva MiFID).
În ceea ce privește legislația națională, Legea nr. 297/2004 reprezintă reglementarea cadru în materie, iar aici erau inițial incriminate mai multe fapte de manipulare a pieței de capital.
În prezent, singura normă penală rămasă în vigoare este legată de prezentarea cu intenție de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societății către acționari de situații financiare inexacte ori de informații nereale privind condițiile economice ale societății, ceea ce constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi (art. 279 lt. a).
Textele legale care incriminau alte fapte au fost abrogate (prin OUG nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, prin Legea nr. 24/2017, privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de plată și respectiv prin Legea nr. 126/2018, privind piețele de instrumente financiare).
Abrogarea nu s-a datorat intenției legiuitorului de a dezincrimina respectivele fapte, ci necesității unei reglementări specifice, inclusiv sub aspect penal în materia emiterii de instrumente financiare.
În urma acestei evoluții normative, coexistă două incriminări – cea de mai sus și cea potrivit căreia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății care prezintă, cu rea-credință, acționarilor sau asociaților o situație financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condițiilor economice sau juridice ale societății, în vederea ascunderii situației ei reale (art. 271 lit. b din Legea nr. 31/1990).
În această situație, a coexistenței unor incriminări asemănătoare în două texte de lege diferite, se pune problema aplicării lor în practica judiciară, problemă cu atât mai importantă cu cât pedepsele prevăzute sunt diferite.
Din experiența noastră în dosarele penale in domeniul manipulării pieței de capital prevederile din Legea nr. 297/2004 sunt aplicabile ori de câte ori compania își desfășoară activitatea în materia plasamentului colectiv în alte valori decât cele imobiliare. Sunt organisme de plasament colectiv acele entități organizate, cu sau fără personalitate juridică, ce atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice sau juridice, în scopul investirii acestora, și a căror activitate este reglementată și/sau supravegheată de către C.N.V.M., deci, în esență, de fondurile de investiții.
Pot comite fapta, în calitate de autori sau coautori, administratorul, directorul executiv sau directorul societății. În cazul în care situațiile financiare prezentate au fost întocmite de alte persoane, care nu au o astfel de calitate, dar care au cunoscut că situațiile sunt inexacte sau că anumite documente conțin informații nereale, care urmează să fie prezentate acționarilor, acestea vor răspunde în calitate de complici.
Anual, CEO-ul/directorul unei societăți trebuie să prezinte administratorilor/acționarilor situațiile financiare ale companiei, annual – context în care este posibilă comiterea infracțiunii (prevăzute de art. 279 lit. a) din Legea nr. 297/2004) se poate comite în acest context.
Este însă necesar ca prezentarea informațiilor nereale sau a situațiilor inexacte să fie făcute cu intenție, fapta comisă din culpă nefiind incriminată. De asemenea, pentru ca aceasta să fie calificată drept infracțiune, situațiile inexacte trebuie să fie de natură financiară, iar informațiile nereale să se referă la situația economică a societății.
Principala consecință negativă este afectarea echilibrului pieței financiare, pot fi însă prejudiciate și interesele acționarului, care poate a luat decizia de a-și tranzacționa sau nu acțiunile pe baza unor date inexacte.
Se poate observa, prin comparație, că norma general și subsidiară din cuprinsul Legii nr. 31/1990 are în vedere o categorie mai largă de persoane care pot să comită infracțiunea (fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății). Mai largă este în acest caz și sfera persoanelor care pot fi subiect pasiv secundar la infracțiunii (acționarii și asociații, nu doar acționarii), precum și sfera datelor inexacte ce pot fi prezentate, acestea putând viza și situația juridică a societății, nu doar pe cea economică.
În schimb, în ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, faptele incriminate de Legea nr. 31/1990 se pot comite doar cu intenție directă, deoarece legea se referă la rea-credință, sfera fiind deci mai restrânsă.
Putem deci concluziona că prevederile din Legea nr. 31/1990 constituie norma generală în raport cu dispozițiile din Legea nr. 297/2004.
Advertorialele publicate pe ZF.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu conținut publicitar sau Opinia Specialistului.