Complexul Energetic Craiova, una dintre cele trei termocentrale mari din bazinul Olteniei, a avut anul trecut un profit net de 0,2 milioane de lei (57.866 de euro) la afaceri de peste un miliard de lei (261,3 milioane de euro), ambii indicatori economici fiind în scădere față de 2009.
Cifrele au apărut în rapoartele financiare publicate de către Fondul Proprietatea, acționarul minoritar în cele mai mari companii energetice din România, printre care se află și CEN Craiova.Totodată, cifrele sunt mai mici față de cele publicate în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate de Ministerul Economiei, acționarul majoritar al producătorului de energie.
“Nerealizarea producției de energie electrică și termică programate s-a datorat pe de o parte scăderii consumului la nivel național, iar pe de altă parte temperaturilor exterioare din lunile februarie, martie, aprilie și octombrie, noiembrie, mai ridicate decât media multianuală care au determinat neatingerea cantităților și parametrilor bugetați prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli”, se arată într-unul dintre rapoartele companiei publicate de Fondul Proprietatea.
Potrivit unor declarații recente ale reprezentanților Fondului Proprietatea, companiile care au același profil cu Complexul Energetic Craiova nu ar trebui să lucreze la marje de profit mai mici de 10-15%, or, în cazul acestei unități marja pe anul trecut nu a fost nici măcar de 1%.
Compania avea de încasat la finalul anului trecut creanțe în valoare de 298,9 milioane de lei (71,1 milioane de euro), cele mai importante sume urmând a fi recuperate de la Regia Autonomă Termoficare Craiova (144,8 milioane de lei), TMK Reșița (19,9 milioane de lei) și Transelectrica (14,6 milioane de lei). CEN Craiova avea la sfârșitul anului trecut datorii de 489,7 milioane de lei. Una dintre problemele cu care se va confrunta anul viitor compania este deficitul de certificate de emisii de CO2.
Compania ar avea nevoie de circa 41 mil. euro pentru a cumpăra certificatele de pe piața liberă.